Focuri de armă trase de poliţişti pentru prinderea unui şofer care conducea băut şi nu a oprit

0
0
Publicat:

  Poliţiştii din Botoşani au tras, duminică dimineaţă, cinci focuri de armă pentru a opri un şofer care a refuzat să oprească la semnalele lor, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Foto Daniel Guță

Potrivit sursei citate, poliţiştii Biroului rutier din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au decis să îl oprească pe şoferul respectiv pe motiv că acesta „conducea agresiv, plecând de pe loc cu turarea excesivă a motorului şi patinarea roţilor motoare”.

„Întrucât acesta nu s-a conformat, poliţiştii au procedat la urmărirea autoturismului cu autospeciala de poliţie, având în funcţiune semnalele luminoase şi acustice, pe o distanţă de câţiva kilometri, până la ieşirea din localitatea Răchiţi, când autoturismul se îndrepta înspre extravilanul localităţii, moment în care poliţiştii au executat cinci focuri de avertisment, în plan vertical şi înspre pneuri. În urma utilizării armamentului nu au rezultat victime sau pagube materiale”, a precizat Nenişcu, potrivit Agerpres. 

Tânărul aflat la volan, în vârstă de 23 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

El a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de peste 4.000 de lei, pentru conducere agresivă, neoprire la semnal şi conducere pe sensul opus de mers.

De asemenea, faţă de el a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.  

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare