Consilierul local aflat în căutarea aventurii: „Am trecut pe lângă pericole mari, şerpi, aligatori, triburi ostile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Iavorenciuc este consilier local în municipiul Botoşani şi atunci când nu votează, călătoreşte în lume, cu rucsacul în spate. Are în palmares, aventuri de pomină în junglele Americii Centrale, în insulele Comore, Indochina şi Africa. A străbătut deşertul pe cămilă şi se pregăteşte să îşi sărbătorească ziua de naştere în mijlocul triburilor africane.

Gheorghe Iavorenciuc are 57 de ani şi este un prosper om de afaceri din Botoşani. A cochetat şi cu politica, cea care i-a adus şi funcţia de consilier municipal în Botoşani. 

Botoşăneanul are însă o altă pasiune căreia i se dedică trup şi suflet oricând găseşte timp şi resurse financiare: călătoriile şi mai ales aventura în locurile cele mai exotice şi periculoase locuri de pe glob. Până în prezent a vizitat 104 ţări şi a străbătut peste 50.000 de kilometri cu toate mijloacele de transport. 

Aventura fostului profesor din mediul rural în perioada comunistă a început după 1990 când au început să îi meargă afacerile şi a putut să îşi permită să călătorească. ” În anul 1990 mi-am deschis o firmă. Mă ocupam de import-export în principal cu ţările din fostul URSS. Aşa am ajus să plec cu treburi prin diferite ţări: Rusia, Ucraina, Polonia. M-am îndrăgostit de călătorii. Pe loc. Îmi place să cunosc cultura altor popoare. Parcă mi se deschidea orizontul. Parcă înţelegeam totul mai bine”, a precizat Gheorghe Iavorenciuc. 

Cum situaţia financiară îi era tot mai bună, botoşăneanul şi-a îndreptat ochii către vest. A plecat în Spania, Portugalia şi Maroc. A fost experienţa vieţii mele. Nu aveam ghid şi am mers pe jos cu rucsacul în spinare. Am călătorit 40 de zile. A fost superb eu alegeam traseele, mă opream unde doream. Dormeam la localnici.”, a mărturisit Iavorenciuc. 

Din acel moment apetitul pentru aventură s-a deschis. Au urmat marile călătorii ale omului de afaceri. A început să le planifice atent, cu câte un an înainte. Prima mare aventură a fost în Africa. A plecat la fel ca în Europa, cu rucsacul în spate, a dormit şi mâncat în sânul triburilor africane. Îşi aminteşte şi acum că a fost oblicat să mănânce de la gândaci la broaşte ţestoase. ”Gândacii sunt aproape ca nişte seminţe prăjite. Sunt buni”, a constatat Iavorenciuc. 

Au urmat alte şi alte trasee: junglele Amazonului, insulele Pacificului din Bali până în Tasmania şi Fiji. Toate străbătute la pas, cu maceta în mână sau vâslind în pirogi alături de băştinaşi. ”Mi-a fost frică de multe ori. Dar cu cât îmi era mai frică cu atât mai mult eram tentat să avasez mai mult, să mai fac o nefăcută. Am trecut pe lângă pericole mari, şerpi constrictori, veninoşi,aligatori, chiar triburi ostile”, a compeletat botoşăneanul.  

Toate aceste peregrinări prin lume i-au luat 20 de ani lui Gheorghe Iavorenciuc. În anul 2012 a ajuns consilier municipal pe listele Partidului Ecologist Român. Părea că aventura se va opri în administraţie. După câteva luni de voturi, amendamente şi interminabile şedinţe de Consiliu Local, Iavorenciuc a evadat din nou. 

Bineînţeles într-o nouă aventură, de 6500 de kilometri în America Latină în vara anului 2013. Cu autobuze, la pas şi pe râuri. ” A fost interesant. Am trecut prin junglele din Nicaragua, Costa Rica şi Panama. Am vrut să văd vulcanii Americii Centrale. Trebuie să fii pregătit pentru a urca în astfel de expediţii, să te trezeşti la 4 dimineaţa. M-am descurcat cum am putut. Am dormit la băştinaşi, am mâncat acasă la localnici, prin pieţe. În junglă a fost periculos. Insecte, şerpi, animale sălbatice. Am  călătorit 32 de zile împreună cu australieni,englezi,canadieni şi americani. Acolo regula ese simplă, dacă dai banul toată lumea te iubeşte”, a adăugat consilierul local. 

Gheorghe Iavorenciu susţine că expediţiile sunt costisitoare, dar că economiseşte mult, mergând pe jos, cu autobuze sau dormind pe la localnici. Expediţia de 32 de zile din America Centrală a costat puţin peste 1600 de

euro

. Deşi se apropie de vârsta de 60 de ani, consilierul se pregăteşte de o nouă expediţie. Vrea să îşi sărbătorească ziua de naştere în insula Madagascar, pregătind şi o expediţie în Insula Reunion. 

De ziua lui, botoşăneanul va petrece tot într-un mod necovenţional: în mijlocul unui trib. ” Îmi fac ziua de naştere într-un trib din Madagascar. Am găsit un om care mă cazează pe mine şi soţie cu 1700 de euro. În asta sunt incluse şi mâncare şi transportul.”, încheie surâzător Gheorghe Iavorenciuc. Consilierul local nu va sărbători însă încheierea aventurii. Din contră mai planifică una, anul viitor: vrea să străbată toată Siberia până în China, în stilul caracteristic pe jos, cu trenul, camionul sau barca.

Citiţi şi:

FOTO Aventurier în Indonezia: Românul care experimentează traiul aproape primitiv al papuaşilor

Târg de vacanţă la mall: Excursii exotice, călătorii de aventură, concedii relaxante, croaziere de lux, city breaks în Europa

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă