Ce s-a ales de SPA-ul de lux ridicat la Botoşani pentru nomenclatura PCR. Construcţia a fost întreruptă în 1990

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Construcţiile rămase în paragină din perioada comunistă FOTO Cosmin Zamfirache

Un centru spa de lux, gândit de comunişti la Botoşani, s-a transformat după 1990 într-o ruină decrepită în centrul oraşului, dar şi într-un veritabil adăpost pentru oamenii străzii. De 30 de ani autorităţile locale au venit cu tot felul de soluţii fantastice pentru reconstrucţie, neconcretizate.

În zona de promenadă, cea mai frumoasă şi mai tranzitată a municipiului Botoşani, peisajul urbanistic este efectiv strictat de o construcţie de beton armat, lăsată în paragină, după un gard vechi, plin de grafitti. 

Toţi cei care merg la parc pentru o plimbare sau vizitatorii oraşului sunt nevoiţi să treacă pe lângă această ruină, năpădită sezonier de buruieni şi populată, mai ales noaptea, de oameni ai străzii, în căutarea unui adăpost. 

Timp de 30 de ani, autorităţile municipale şi judeţene nu au reuşit nici să transforme această structură în ceva util oraşului dar nici să o dărâme. Au venit în schimb cu tot soiul de proiecte care până la urmă nu s-au materializat. 

Centru spa pentru oamenii partidului

În apropierea Băii Centrale a municipiului Botoşani, aflată în partea stângă a Parcului ”Mihai Eminescu”, cum se urcă dinspre Pietonalul Unirii, în anul 1989, administraţia comunistă a oraşului planifica construirea unui centru moderne de tratament cu saună şi bazine de înot. Gurile rele spun că ar fi fost cu destinaţie specială pentru oamenii de bază ai partidului. 

Cert este că s-au şi apucat de treabă reuşind să facă structura de beton a parterului şi etajului unu. A venit însă momentul decembrie 89 şi lucrările au fost sistate. Lucrarea trebuia finalizată în vara lui 1990. 

Nici până astăzi, spa-ul comuniştilor nu a mai fost finalizat. Au rămas însă ruinele, după un gard de beton, acoperit, după anul 2000 cu grafitti. 

Din primăvară, structura de beton abandonată este acaparată de o vegetaţie abundentă. O vreme, printre betoane şi-au făcut veacul câinii maidanezi, iar mai apoi oamenii străzii. Structura nefinalizată a trecut din administrarea societăţii de apă şi canalizare înfiinţată după 1990 în cea a Companiei de Investiţii, iar în cele din urmă, în proprietatea Primăriei municipiului Botoşani. 

Planuri multe, soluţii puţine

Primarii s-au întrecut în planuri, care de care mai impozante, privind exploatarea vechii structuri comuniste. În 2014, reprezentanţii Consiliului Judeţean Botoşani, declarau că vor să transforme Baia Centrală a oraşului, închisă în anul 1990, într-un centru spa modern, conform destinaţiei iniţiale, din perioada comunistă. În plan erau incluse şi structurile părăginite din spatele Băii Centrale. 

Nu s-a mai făcut însă nimic. După numai un an, primarul municipiului Botoşani, de la aceea vreme, Ovidiu Portariuc, spera să primească bani de la CNI pentru construirea, pe aceea structură, a unui bazin de înot, cu dimensiuni pentru practicarea sportului polo. 

Nu s-a făcut nici bazin, iar ruinele au rămas ca până atunci. În anul 2017, primarul Botoşaniului, Cătălin Flutur, spera să facă pe locul ruinelor comuniste, un centru social, adică un cămin social, cu fonduri europene. Nici acest proiect nu s-a materializat. 

În prezent, noul primar al Botoşaniului, Cosmin Andrei, vine cu o nouă soluţie pentru această zonă. ”Atât pe ruinele de la Baia Centrală, dar şi spatele clădirii de la Casa Cărţii vom lansa procedurile, în regim de urgenţă pentru construirea unor parcări supraetajate”, a precizat primarul oraşului, în condiţiile în care, oraşul suferă la capitolul locuri de parcare. Edilul a precizat că se vor lua în calcul două variante, în funcţie de costuri, fie dărâmarea structurii existente, fie folosirea ei pentru parcarea supraetajată. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 Imagini rare şi spectaculoase din timpul construirii barajului Paltinu. Cum s-a ridicat megastructura comunistă din masivul Negraşului

INTERVIU Fady Chreih, CEO Regina Maria: „Creatorul de infrastructură medicală din 1990 încoace a fost sistemul privat“

Mai multe pentru tine:
17 ani fără Ilarion Ciobanu. A murit demn, măcinat de o boală cruntă: „A refuzat banii”. Fiul îi seamănă leit și e tot actor
A apărut incredibila știre despre divorțul lui Kate de William, iar palatul ar fi făcut presiuni să fie ștearsă de pe internet!
Cât a plătit Mădălin Ionescu pentru o masă de 4 persoane în Grecia. Ce surpriză i-au făcut grecii fiului său în restaurant: „O țară care a fost în faliment, dar azi prosperă”
Cea mai mare gară din lume a fost inaugurată. Terminalul său impresionant acoperă o suprafață echivalentă cu 170 de terenuri de fotbal
Un bărbat și-a luat cei trei copii și trăiește cu ei în sălbăticie de 4 ani. Cum l-au surprins camerele din Noua Zeelandă
Ce culoare îți poartă noroc? Află răspunsul după luna în care te-ai născut
Crunta bătălie pentru Putere din Harem
Jamila, mărturisiri emoționante despre familia soțului ei marocan: „Vă doresc din suflet și vouă să puteți face la fel”
"Dați-ne bârfe regale sau un divorț sau nu primiți nimic!" Harry și Meghan, puși la colț în înțelegerea cu Netflix
Situație halucinantă în Râșnov. Un bărbat condamnat pentru tentativă de viol a ucis cu cruzime un animal, sub privirile înspăimântate ale copiilor. În lipsa Poliției, micuții l-au închis pe individ în ghenă: „Sunt marcați pe viață pentru ceea ce au văzut”
Recomandarea neurologilor: fructul pe care toate persoanele peste 50 de ani ar trebui să-l consume