Botoșaniul are o Unitate de Urgențe modernă, reabilitată cu peste 11 milioane de lei

0
Publicat:

În municipiul Botoșani se află una dintre cele mai moderne Unități de Primiri a Urgențelor din România. Reabilitarea și dotarea cu tehnologie modernă au costat peste 11 milioane de lei.

Unitatea de Primire a Urgențelor la Spitalul Județean Botoșani FOTO Doina Federovici-Facebook

Cea mai mare unitate spitalicească cu paturi din județul Botoșani este Spitalul Județean „Mavromati“. Aici este înregistrat cel mai mare aflux de pacienți, dat fiindcă că mai ales în mediul rural, rețeaua sanitară este deficitară. Una dintre cele mai aglomerate secții ale spitalului este Unitatea de Primiri a Urgențelor (UPU). Aceasta funcționa într-un spațiu impropriu care nu mai făcea față valului de pacienți. Tocmai de aceea autoritățile județene au decis modernizarea totală a UPU de la Spitalul Județean. Investiția a fost consistentă, de peste 11 milioane de lei. 

Una dintre cele mai moderne Unități de Primiri a Urgențelor din țară

Pentru modernizarea Unității Primirii Urgențelor a fost nevoie de un proiect cu finanțare europeană accesat de Consiliul Județean Botoșani. Modernizarea a implicat atât extinderea și recompartimentarea, conform cerințelor moderne, a UPU, dar și dotarea secției cu echipamente moderne.

Pe lângă fondurile europene atrase prin POR, Consiliul Județean a contribuit cu 4.7 milioane de lei. Lucrările de modernizare au durat trei ani.

După finalizarea acestora, în vara anului 2022, UPU Botoșani dispune de o clădire extinsă cu peste 300 de metri pătrați, ajungând în total la o suprafață de peste 1300 de metri pătrați.

UPU Botoșani FOTO Doina Federovici Facebook

Întreaga clădire a fost recompartimentată, cu departamente de radiologie, intervenții chirurgicale de urgență, săli de consultații, triaj dar și multe altele. A fost separat de asemenea locul de așteptare al pacienților de cel al aparținătorilor, dar și crearea unui circuit intern destinat doar pacienților și personalului medical. Așa cum precizează și reprezentanții Consiliului Județean, Unitatea de Primire a Urgențelor de la „Mavromati“, este în momentul de față una dintre cele mai moderne din țară. 

Echipamente de 1.2 milioane de euro

Pe lângă recompartimentări și reabilitări ale construcției propriu-zise, modernizarea UPU a presupus și dotarea compartimentelor medicale și de intervenție cu echipamente moderne. În total, doar pentru echipamente s-au dat peste 1.2 milioane de euro. Printre acestea se numără și laringoscop cu fibră optică, echipament pentru intubație dificilă, ecograf Doppler, sistem de compresie toracică, ventilatoare pentru spațiul de resuscitare,instalație radiologică de radiologie digitală. Toate acestea, spun autoritățile dar și medicii, cresc calitatea intervențiilor dar și numărul vieților salvate.

UPU Botoșani FOTO Doina Federovici-Facebook

În plus, prin noua investiție a fost evitată supraaglomerarea existentă înainte la evaluarea inițială. Este permis de asemenea accesul facil la zona de resuscitare, spațiul de așteptare la triaj este mult mai generos, iar spațiul destinat aparținătorilor a fost separat.

Zona de sosire a ambulanțelor a fost mult extinsă pentru a oferi spațiu pentru mai multe ambulanțe simultan, care vin cu urgențe. În plus a fost creat un circuit separat pentru pacienții în stare critică, tocmai ca intervenția rapidă a medicilor să nu fie stingherită în niciun fel.

Ca o noutate, a fost amenajată și dotată o zonă specială pentru izolarea bolnavilor contagioși, dar și noi spații pentru decontaminare și depozitare a materialelor sanitare.

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €