Adevărul despre Moş Crăciun. A fost un zeu păgân venerat de daci şi nu avea nicio legătură cu cadourile
0Din punctul de vedere al specialiştilor de prestigiu în etnografie şi istoria religiilor, tradiţionalul Moş Crăciun este de fapt un zeu păgân, venerat din vremuri imemoriale de populaţiile arhaice ale Europei, inclusiv de geto-daci. Nu avea nicio legătură cu creştinismul sau împărţitul cadourilor.
Moş Crăciun este moşuleţul simpatic tolerat de creştinism şi care apare în mod magic în Ajunul Crăciunului şi împarte cadouri. De altfel, după cum arată şi vechile poveşti, chiar are legătură cu creştinismul. El este păstorul îmbunat de minunile Fecioarei Maria la naşterea Pruncului Iisus şi convins să ofere cadouri oamenilor în noaptea naşterii acestuia sau este bonomul orăşean care face bucurii copiilor în ajunul Naşterii Domnului.
Puţini ştiu însă că, în spatele bărbii albe şi a costumului roşu aprins, se află de fapt un zeu arhaic, venerat de popoarele vechii Europe, inclusiv de geto-daci, ca un părinte al lumii, un fel de Creator şi Demiurg al lumii. Etnografii explică cum de s-a ajuns la moşuleţul acceptat de creştinism.
Crăciun, un zeu dacic, părinte şi creator al lumii
Reputatul academician şi etnolog Romulus Vulcănescu scria în „Mitologia românească” că acest personaj Moş Crăciun este un zeu forte vechi al popoarelor indo-europene, din categoria acelor strămoşi mitici sau adevăraţi creatori ai lumii. „Imaginea mitică de semizeu a Bătrânului Crăciun oscilează între aceea a unei semidivinităţi arhaice şi semidivinităţi creştinizate. Ca semidivinitate arhaică este înfăţişată printr-un strămoş de o vârstă nedeterminată pe chipul căreia timpul a încremenit o fizinomie de mască milenară”, scria Vulcănescu.
Totodată, acelaşi specialist arată că Bătrânul Crăciun ar fi fost venerat şi de geto-daci, pentru ei fiind un fel de zeu vechi care ar fi creat lumea. ”Crăciun este o făptură sacră care simbolizează prin excelenţă tipul creator, ceea ce romanii numeau tempus factum încare toate se făceau şi desfăceau. În mitologia geto-dacă este posibil să fi fost reprezentat printr-un strămoş care simboliza echilibrul elementelor în stadiul facerii lor, al începutului procesului celor necreate şi nedate în vileag. Pe pământ marchează hierofania timpului sacru în solstiţiul de iarnă”, preciza Vulcănescu.
Mai mulţi specialişti în istorie, etnografie sau lingvistică, printre care şi Densuşianu, Alexandru Graur sau Alexandru Rosetti arată că apelativul Crăciun derivă din latinestul ”creatio”, ceea ce înseamnă creaţie. Totodată, aceştia arată că aceeaşi semnificaţie o avea şi la daci, aceea de creaţie. Crăciun însemna creaţie.
Moş Crăciun zeul pentru care se aprindeau focuri
Mai mult decât atât imaginea acestui zeu arhaic, arată şi alţi specialişti precum etnograful Petru Caraman, a fost şi cea a unui zeu solar, comun popoarelor indo-europene, cu aceleaşi veleităţi de creator. Totodată la vechile popoare erau întâlnite ritualuri solare care se făceau de Crăciun. Iată cum marcau Crăciunul vechile popoare ale Europei, probabil şi dacii. Focul era elementul central. În primul rând se ardea butucul în noaptea Ajunului obicei intâlnit inclusiv la celţi, germani, slavi sau geto-daci. Apoi roţile de foc erau aruncate la vale de pe coline, un obicei foarte răspândit în trecut la germani şi valahi. Un alt obicei era aprinderea focurilor în dimineaţa de Crăciun tot pentru celebrarea acestui zeu.
Crăciun creştinizat şi pus să dea cadouri
Vulcănescu spune că importanţa lui Crăciun este arătată de toleranţa pe care i-a arătat-o creştinismul. Mai mult decât atât pentru a atrage prozeliţi şi a face mai uşoară tranziţia, Crăciun a fost ”creştinizat”. El a fost inclus în poveşti creştine, precum cea în care Crăciun ar fi fost un cioban rău la suflet care a refuzat să o primească pe Fecioara Maria să nască în stâna sa. Primită de soţia acestuia pe ascuns, Maria a născut. Răzbunător Crăciun ar fi încercat să-şi ucidă soţia, dar i-au fost tăiate mâinile ca prin minune.
Automat Fecioara Maria a făcut o minune şi a lipit mâinile ciobanului Crăciun. De atunci, Crăciun îmbunat a împărţit cadouri în special nevoiaşilor. Crăciunul creştin ar fi început să apară odată cu secolul al IV lea d. Hr şi a devenit o continuare a sărbătoririi Sfântului Nicolae. Multe obiceiuri păgâne au rămas însă în multe zone ale Europei precum aprinderea focurilor. Bradul de Crăciun este la rândul său element păgân, fiind, spune Vulcănescu un mod de consacrare a unui arbore sacru în special la germani. De altfel, bradul a pătruns în spaţiul nostru tot din zona germanică.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Săracii de pe strada Amurgului şi Moş Crăciun de la Clubul Off Road