Liderul de sindicat al unuia dintre cei mai mari angajatori din Transilvania: „În Leoni este o situaţie aproape de sclavagism”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce s-a speculat de nenumărate ori că angajaţii producătorului german Leoni, unul dintre cei mai mari angajatori din Transilvania, ar lucra până la epuizare, liderul lor de sindicat confirmă asta, susţinând în cadrul unei dezbateri a Codului Muncii că de la Leoni pleacă ambulanţa de 4-5 ori pe noapte.

Pentru prima dată, Marinel Strungari, liderul sindicatului Leoni, a vorbit deschis despre condiţiile de muncă de la unul dintre cei mai mari angajatori din Transilvania, Leoni.  

„În Leoni este o situaţie aproape de sclavagism. De la Leoni pleaca în fiecare noapte ambulanţa de 4-5 ori. Norma de muncă este peste puterile oamenilor. Nu au niciun fel de drepturi sindicale”, au fost declaraţiile lui Marinel Strungari, liderul sindicatului Leoni, în cadrul dezbaterilor pe Codul Muncii, care au avut loc vineri, la Bistriţa. 

Acesta a mai acuzat parlamentarii că sunt interesaţi doar de banii multinaţionalelor, în timp ce acestea au cadru legal să îşi exploateze oamenii. Până la această oră, producătorul german de cablaje nu a venit cu niciun punct de vedere cu privire la declaraţiile liderului de sindicat. 

Producătorul german de cablaje are fabrici în Arad, Bistriţa şi Piteşti. Compania nemţească produce cablaje auto pentru Mercedes, Rolls Royce şi BMW. Doar în Bistriţa, până la finalul anului, Leoni va avea 7000 de angajaţi. 

Vă mai recomandăm:

Cel mai mare angajator din Bistriţa-Năsăud, nevoit să aducă forţă de muncă din sud. Pentru cazare a închiriat un hotel întreg

Cel mai mare angajator din Bistriţa-Năsăud a primt 10 milioane de euro de la Guvern

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort