Judecătorii din Bistrița-Năsăud, criticați pentru folosirea copy-paste și întârzierile în publicarea hotărârilor

0
Publicat:

Judecătorii din Bistrița-Năsăud au fost criticați în raportul de activitate al Tribunalului pe anul 2023 că au folosit în mod excesiv tehnica copy-paste, pentru a-şi uşura activitatea, şi pentru că au redactat hotărârile cu întârziere.  

Probleme cu hotărârile întârziate sunt în special la secţia de contencios administrativ Foto: Arhivă

"Tehnoredactarea, deşi a uşurat în mod evident munca judecătorilor, a adus cu ea şi tentaţia folosirii excesive a tehnicii "copy-paste", în detrimentul rezumării argumentelor, a prezentării lor într-o manieră simplă şi coerentă. Hotărârile judecătoreşti ce se întind pe zeci - uneori pe sute - de pagini fac practic imposibilă urmărirea raţionamentelor care au stat la baza deciziei judecătorilor. Întârzierile mari în redactare determină frustrări în rândul justiţiabilului, face ca justiţia să devină injustiţie. Chiar dacă justiţiabilului i se recunoaşte dreptul, prin neredactarea hotărârii un timp îndelungat, acesta îşi vede nerealizat dreptul, fiind practic în imposibilitate de a pune în aplicare hotărârea care îi este favorabilă", se arată în raportul publicat pe portalul instanţelor de judecată.

Documentul menţionează că, în pofida faptului că 87% din dosare au fost soluţionate în maximum un an de la înregistrare, din totalul de 4.992 de dosare soluţionate prin hotărâre un număr de 1.628 au fost redactate peste termenul legal, reprezentând aproape o treime din total, astfel că instanţa a obţinut gradul "ineficient" la acest capitol, conform Agerpres.

Probleme cu hotărârile întârziate sunt în special la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, unde în anul 2023 s-au înregistrat cele mai puţine cauze noi, respectiv 1.677, printre care se numără 701 litigii cu profesioniştii, 234 cauze de insolvenţă şi trei cauze de insolvenţă a persoanei fizice.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi cele trei judecătorii din raza sa teritorială au fost sesizate, în anul 2023, cu judecarea a 28.634 de cauze, constatându-se o creştere faţă de anul anterior cu 3.175 dosare.

Numărul dosarelor de soluţionat, rezultat prin însumarea numărului dosarelor nou intrate cu numărul de dosare rămase nesoluţionate la sfârşitul anului anterior, a fost de 39.675, în creştere cu 3.251 dosare.

În ceea ce priveşte numărul dosarelor soluţionate, se constată că tribunalul şi instanţele din raza sa de activitate au soluţionat 27.059 de dosare, mai multe cu 1.287 decât în anul anterior, anul 2023 încheindu-se cu un stoc de 12.616 dosare nesoluţionate (faţă de 10.652 la sfârşitul anului 2022), dintre care 9.252 dosare la judecătorii (Judecătoria Bistriţa - 4.592 dosare, Judecătoria Năsăud - 2.464 dosare şi Judecătoria Beclean - 2.196 dosare) şi 3.364 de dosare nesoluţionate la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”