Incendiu la două vagoane ale unui tren de călătorii. 20 de persoane au fost evacuate, nimeni nu a fost rănit

0
Publicat:

Două vagoane ale unui tren de călători au fost afectate, marţi seara, de un incendiu, pe raza localităţii Cociu, iar 20 de persoane au fost evacuate, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Incendiu la un tren de călători FOTO Arhivă Adevărul

Pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tren, pe raza localităţii Cociu. Din primele informaţii, incendiul se manifesta la două vagoane. În momentul izbucnirii incendiului, trenul se afla în mişcare. În tren se aflau 20 de persoane, care au fost evacuate; acestea nu ar avea nevoie de îngrijiri medicale", a informat ISU, relatează Agerpres.

33 de călători se aflau în tren

Trenul implicat în incident face legătura între Galaţi şi Cluj-Napoca. Pompierii au reuşit să stingă incendiul şi au împiedicat propagarea acestuia la celelalte patru vagoane, iar călătorii au fost transportaţi până în oraşul Beclean, de unde şi-au putut continua deplasarea cu alte mijloace de transport.

În trenul accelerat care circula pe ruta Galaţi - Cluj se aflau în total 33 de persoane. Acestea au fost evaluate din punct de vedere medical la locul solicitării şi au refuzat transportul la spital.

Pasagerii au fost transportaţi cu un microbuz aparţinând ISU Bistriţa-Năsăud în oraşul Beclean, pentru a-şi continua deplasarea spre destinaţie cu alte mijloace de transport. Intervenţia pompierilor militari a fost dificilă din cauza accesului greu la locul solicitării, dar şi din cauza faptului că trenul se afla sub tensiune electrică.

După ce s-au luat toate măsurile de siguranţă, pompierii au acţionat pentru stingerea incendiului şi astfel s-a împiedicat propagarea acestuia la celelalte vagoane (patru în total). Pentru stingerea incendiului, pompierii militari au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi un echipaj de prim ajutor SMURD", a comunicat ISU Bistriţa-Năsăud.  

Tren de călători, în flăcări pe ruta Sighetu Marmaţiei – Bucureşti. Traficul feroviar este oprit

Locomotiva unui tren de călători, de pe ruta Sighetu Marmaţiei - Bucureşti a luat foc în mers, pe 14 decembrie 2023. Conductorul a fost preluat de echipajele SMURD, în urma incendiului.

Traficul feroviar înspre Sighetu Marmaţiei este oprit, după ce locomotiva unui tren de persoane care venea de la Bucureşti a luat foc în mers. Mecanicul a reușit să oprească cu mari eforturi garnitura și toți călătorii au fost evacuați.

Conductorul trenului a suferit un atac de panică și a fost preluat de un echipaj SMURD sosit la faţa locului care i-a acordat îngrijiri medicale. Bărbatul a fost transportat la spitalul din Vişeu de Sus.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare