Intrarea armatei hortiste în Bistriţa-Năsăud a îngrozit locuitorii. După încercarea disperată de dislocare a elementului românesc prin colonizarea maghiarilor, care au ajuns să numere jumătate din locuitori, a urmat teroarea, care se materializa prin tortură, batjocură şi chiar executare.

În vara anului 1940 România Mare a încetat să mai existe, „vinovat” fiind Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, care presupunea şi cedarea Ungariei a judeţului Năsăud pe acea vreme (Bistriţa-Năsăud acum).

Statul ungar a promovat măsuri de „dislocare a elementului românesc din judeţ” prin aducerea maghiarilor. Cei mai mulţi unguri s-au aşezat în Bistriţa, potrivit recensământului făcut în 1941, municipiul numărând 7.374 de maghiari, la o populaţie totală de 16.282 de locuitori.

Intrarea armatei hortiste în Bistriţa-Năsăud a făcut ravagii printre români, care plăteau cu viaţa până şi opiniile pe care le exprimau public. Un astfel de caz este şi Ion Costan, preot greco-catolic în Dumitra şi editor şi redactor al ziarului „Săptămâna”. Preotul s-a trezit cu proces intentan la Cluj în primăvara anului 1944 pentru „ofensă adusă statului şi naţiunii maghiare”. Preotul a fost căutat pentru a fi executat în 1944, iar fratele său, un agricultor din Rebrişoara, a fost omorât la retragerea autorităţilor maghiare.

Potrivit Legiunii de Jandarmi Năsăud, care a primit misiune din partea Tribunalului Poporului din Cluj să înainteze note informative, cazurile de maltratare, schingiuire şi omorurile erau numeroase. Astfel, la intrarea trupelor maghiare în septembrie 1940, doar sectorul de jandarmi Lechinţa a identificat aproape 50 de locuitori din cele 11 localităţi arondate, care au fost maltrataţi sau ucişi.

Românii erau bătuţi până la sânge, spânzuraţi, loviţi cu arma, scuipaţi sau călcaţi cu caii. Notele informative predate de jandarmii din Lechinţa parcă erau trase la xerox cu cele făcute de cei de la Rodna, unde situaţia era mai tensionată, majoritari fiind românii. 76 de persoane maltratate şi ucise din 6 localităţi au raportat jandarmii din Rodna.  Printre oamenii care au fost bătuţi şi puşi să tragă în jug, pentru amuzamentul soldaţilor s-a numărat şi preotul Lazăr Sângeorzan, care a fost terorizat în mod continuu. Nici intelectualii nu au scăpat, fiind închişi şi maltrataţi. Printre ei s-au numărat directori de şcoală sau doctori.

În august 1945, Inspectoratul de Jandarmi Cluj începe să ia măsuri şi să caute vinovaţi pentru o parte din nenorocirile produse în judeţ. Primii luaţi în vizor sunt Zombor Kálmán şi Vásárhelyi Karol, notar în comuna Prundu Bârgăului şi respectiv ajutor de sublocotenent, pentru că au executat 7 români chiar în postul de jandarmi din localitate.

De asemenea, Tribunalul Poporului, care a activat în Cluj-Napoca între anii 1945 şi 1946 i-a găsit vinovaţi pe Bethlen Béla, prefect de Bistriţa-Năsăud, pe succesorul său Borbély Koloman, pe viceprefectul Szmolenszky Ladislau şi pe primarul oraşului Bistriţa Norbert Kuales. În total au fost identificaţi 12 criminali de război în judeţ. Pentru a scăpa, primarul Bistriţei, Norbert Kuales s-a refugiat în Austria, după ce şi-a incendiat locuinţa.

Înainte de sosirea trupelor sovietice, în Bistriţa au fost aruncate în aer de către genişti ai armatei germane centrala electrică a oraşului, podurile Budacului, Jelnei şi cel de pe canalul Morii, precum şi rezervorul de apă. În data de 13 octombrie, 1944 oraşul Bistriţa a fost ocupat fără luptă de către armata sovietică.

Informaţii preluate din Revista Bistriţei XXVI, Iosif Uilăcan

Vă recomandăm:

FOTO: Monştrii Bistriţei: de la generalul Giorgio Basta, la execuţiile comuniştilor şi la contemporanul Francisc Trombiţaş

VIDEO DOCUMENT Cum i-a îngrozit pe români intrarea Armatei ungare în Bistriţa, în anii `40

Cum le-au închis gura comuniştilor bistriţenilor care ieşeau din spiritul legii