FOTO Gara Bistriţa şi-a schimbat faţa cu 56,5 milioane de lei. Primul ministru Victor Ponta şi ÎPS Andreicuţ, prezenţi la inaugurare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi a fost inaugurată Gara Bistriţa-Nord, modernizările acesteia costând 56,5 milioane de lei. Inaugurarea a fost făcută în prezenţa primului ministru Victor Ponta şi a ÎPS Mitropolitul Clujului Andrei Andreicuţ.

Gara Bistriţa-Nord şi-a schimbat faţa la aproape 130 de ani de la inaugurare cu ajutorul unei finanţări europene. Lucrările au început în anul 2012, valoarea acestora ajungând la 56,5 milioane de lei. Acestea au presupus transformarea totală a clădirii care găzduieşte casele de bilete, toaleta, precum şi a peroanelor sau a spaţiilor de odihnă din exterior.

Toalete sunt noi, accesul este facil pentru persoanele cu handicap, iar în sala de aşteptare a gării există inclusiv cărucioare pentru bagaje. De asemenea, şi-au făcut apariţia două pasaje care le permit călătorilor să treacă pe sub peroane. Acestea au fost prevăzute cu afişaje electronice, la fel şi sălile de aşteptare.

La etajul întâi al gării, care a fost şi el amenajat şi prevăzut cu lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi va fi amenajată şi o zonă unde călătorii vor putea servi masa sau o cafea în timp ce aşteaptă trenul.

Cu un an întârziere, Gara Bistriţa Nord a fost inaugurată joi în prezenţa primului ministru Victor Ponta, dar şi a ÎPS Mitropolitul Clujului Andrei Andreicuţ, care a ţinut o slujbă de binecuvântare şi a sfinţit clădirea care adăposteşte Gara Bistriţa-Nord.

Gara Bistriţa-Nord a fost inaugurată în 1886, acelaşi an în care a fost pusă în funcţiune calea ferată care leagă judeţul Cluj de Bistriţa-Năsăud. Aceasta avea drept scop dezvoltarea exploatării zăcămintelor de fier de la Rodna. Pentru ca această gară să fie ridicată a fost nevoie de permisiunea guvernului ungar.

Primul administrator al acestei gări a fost compania feroviară locală Naszódvidéker, mai apoi fiind „naţionalizată” şi trecută în compania feroviară ungară de stat MAV.

Precum marea majoritate a gărilor din ţară şi aceasta este inspirată din stilul lui Elie Radu, cel care a realizat mare parte din infrastructura modernă a ţării. Acesta se remarca prin echilibrul cu care îmbina elemente şi proporţii specific arhitecturii româneşti, precum arcade, foişoare, alternanţă cărămidă-tencuială, cu elementele aparţinând arhitecturii contemporane lui. Un alt element definitoriu era „umanitatea” pe care încerca să o ofere gărilor, încercând să transforme acel spaţiu într-unul plăcut pentru călători.

Elie Radu ţinea cont şi de amplasamentul diferitelor gări pe care le proiecta, un bun exemplu în acest sens fiind gările Măgura Ilvei şi Poiana Ilvei, care se remarcă prin elemente specifice arhitecturii montane, adaptate zonei. „Caracterul domestic” al clădirilor le face mai primitoare şi mai agreabile pentru călători.

Preţ de 100 de ani, clădirea care adăposteşte Gara Bistriţa nu a avut parte de renovări majore, ultimele modificări fiind făcure în anul 1996, chiar când şi-a sărbătorit centenarul. S-au modificat atunci casele de bilete sau sala de aşteptare, la recepţia lucrărilor fiind prezent şi Traian Băsescu, pe atunci ministru al Transporturilor.

În 2007 mai multe garnituri de pe ruta Cluj-Napoca-Bistriţa au fost dotate cu automotoare aduse din Franţa şi Luxemburg, iar vagoanele degradate au fost schimbate.



Vă mai recomandăm:

Gara Bistriţa, construită pentru sprijinirea mineritului de la Rodna. La aproape 130 de ani de la inaugurare îşi schimbă faţa

Povestea uneia dintre puţinele locomotive Malaxa încă „în viaţă”: a ajutat la fabricarea mobilierului, iar de 18 ani zace la fier vechi


 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €