FOTO De mai bine de 15 ani trăiesc cu o bombă biologică la subsol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Bianca Sara

Peste 100 de familii din comuna Prundu Bârgăului locuiesc încă din 1995 cu beciurile pline ochi de fecale, după ce canalizarea s-a defectat, iar mizeria s-a scurs ani de zile la subsol. După mai bine de 15 ani, doar un bloc a fost curăţa.


Agitaţie mare în centrul comunei Prundu Bârgăului, unde sunt situate mai multe blocuri de locuinţe. De ceva vreme se lucrează intens la canalizare, tocmai în zona cea mai afectată de această problemă. Subsolurile blocurilor sunt ticsite cu fecale şi alte mizerii, după ce din anul 1995 canalizarea nu mai funcţionează.

Potrivit primarului comunei Doru Crişan, sistemul de canalizare a existat, fiind printre primele amenajate în zonă, însă improvizaţiile făcute de anumiţi instalatori au dus la înfundarea acestuia şi la deversarea din toalete direct în beciuri. 

„Nu s-a mai intervenit până acum. Nu puteai să intri pe scară din cauza mirosului. La un moment dat mizeria ieşea în scară,” precizează primarul Doru Crişan.

Abia anul acesta, la 18 ani de la „apariţia” problemei, aceasta pare să se rezolve, cel puţin în cazul unui bloc unde s-a ajuns la un consens cu locatarii. Primarul a fost dispus să tragă canalizarea până lângă blocuri şi să dea o mână de ajutor la curăţarea mizeriei din beciuri, punând la dispoziţie mai multe rabe, locatarii fiind nevoiţi şi ei să suporte costurile instalaţiei necesare din interior.

Până în acest moment din cele 4 blocuri din zonă cu probleme, doar unul a fost curăţat de mizerie, asta pentru că autorităţile locale şi să vrea nu pot interveni în spaţiul privat fără acordul proprietarilor. Mizeria dintr-o singură scară a umplut 20 de autobasculante şi a fost scoasă din subsolul întregului bloc în nu mai puţin de două săptămâni.

„Noi de la scara blocurilor nu mai putem interveni pentru că e spaţiu privat. Am tot făcut şedinţe cu ei. Nu înţeleg de ce trebuie împinşi pe la spate deşi e în interesul lor. Intenţionez să rezolv problema blocurilor anul acesta, însă asta depinde foarte mult de oameni,” explică primarul comunei.

De ce nu doresc oamenii să rezolve această problemă? Ei bine din comoditate sau din lipsa banilor necesari pentru investiţie. Potrivit unor locatari din blocul care a fost deja curăţat, faptul că nimeni nu s-a îmbolnăvit de la această „bombă biologică”, deşi mizeria atrăgea ţânţari şi şobolani, i-a făcut pe vecini să se complacă în această situaţie. Alţii susţin că nu dispun de banii necesari unor astfel de investiţii suma ridicându-se la câteva mii de lei de familie.

Vă mai recomandăm:

FOTOREPORTAJ Bistriţa Ardeleană, toaleta celor bogaţi. Gloria Bistriţa, printre cei care s-au racordat la canalizarea curgătoare

FOTO Depozitul ecologic de 155 de milioane de lei, la concurenţă cu gropile neconforme care sufocă periferia municipiului

 

 


 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie