FOTO Cu calul la cununia civilă. Un campion naţional la anduranţă şi-a pus pirostriile alături de camaradul său necuvântător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stelian Andrei este un kinetoterapeut şi campion la anduranţă în vârstă de 28 de ani din Bistriţa care şi-a pus pirostriile cu o zi înainte de Dragobete. Alături de el la cununia civilă a fost aleasa inimii sale, dar şi Batal, un Shagya Arab cu care, de mai bine de un an, participă la competiţiile de profil.

Stelian Andrei, un kinetoterapeut de meserie, s-a îndrăgostit de călărie în anul 2011, când a ales să practice acest sport pentru a-şi menţine sănătatea şi condiţia fizică. A început să călărească la refugiul Caii Lupilor de la Şieu Sfântu. Acolo l-a întâlnit şi pe Batal, un Shagya Arab, care a fost salvat de la abator de la o herghelie din Reşiţa tot în 2011.

Deşi a început prin a practica călăria mai mult pentru a se relaxa, în doar doi ani Stelian Andrei a demonstrat că este pregătit şi pentru competiţii. Alături de Batal a reprezentat Bistriţa-Năsăud la două competiţii de anduranţă, unde s-a clasat pe primele poziţii, având în palmares locul II la nivel naţional.

În 23 februarie 2013, Stelian Andrei s-a căsătorit cu iubita sa în localitatea Arcalia, la un castel vechi de un secol, care a aparţinut unor foşti nobili maghiari. Alături le-au fost prietenii, familia, dar şi Batal, calul care-l însoţeşte la competiţii.

 Kinetoterapeutul nu a ştiut nimic despre „oaspetele” neaşteptat de la starea civilă, surpriza fiind pusă la cale de Crăciun Simion şi de soţia sa Ioana, cei care deţin refugiul Caii Lupilor de la Şieu Sfântu, acolo unde locuieşte Batal.

Alături de Batal le-a fost alături şi Rafael, un pur sânge arab, pe care Stelian l-a achiziţionat pentru soţia sa Denisa şi ea o mare iubitoare de cai. Aceasta pare să „împrumute” microbul călăriei de la Stelian, luând deja parte de câteva luni bune la lecţii de călărie.

Surpriza făcută de Simion şi Ioana Crăciun, care au adus caii tocmai de la Şieu Sfântu, de la peste 10 kilometri distanţă, i-a lăsat cu gura deschisă pe toţi cei prezenţi, conversaţiile din timpul petrecerii concentrându-se nu pe mire şi pe mireasă cum ar fi fost normal, ci pe cei doi oaspeţi „nepoftiţi” de la starea civilă.

„Toţi nuntaşii au fost surprinşi. A fost cadoul nostru pentru ei. Nu ştiau de surpriză decât părinţii mirilor. Au avut ce discuta la nuntă toţi nuntaşii, despre cai”, precizează Simion Crăciun.

Căsătoria cu „martori cabalini”, cu precedent în Bistriţa-Năsăud

Aceasta nu a fost însă singura căsătorie în Bistriţa-Năsăud la care au luat parte cai. Primii care au ales să îşi unească destinele călare au fost chiar Simion şi Ioana Crăciun, cei care le-au făcut şi weekendul trecut surpriza celor doi miri.

Simion şi Ioana Crăciun au avut şi ei alături caii când s-au căsătorit FOTO: Ioana Crăciun

Simion şi Ioana s-au căsătorit în 2011 în grădina refugiului lor din Şieu Sfântu. Acolo a avut loc şi starea civilă şi slujba religioasă, cei doi reuşind să-i convingă atât pe preot, cât şi pe ofiţerul de stare civilă să se deplaseze până în colţul lor de rai pentru a le uni destinele.

Vă mai recomandăm:

Aventura kinetoterapeutului care reprezintă Bistriţa-Năsăud la etapa naţională de anduranţă alături de un cal „destinat” abatorului

Judeţul Bistriţa-Năsăud va fi reprezentat anul acesta la etapa naţională de anduranţă de la Horodnicul de Sus – Suceava de către Stelian Andrei, un kinetoterapeut de 27 de ani. Acesta va concura alături de Batal, un Shagya Arab, salvat în 2011 de o herghelie din Reşiţa, înainte de a fi vândut la kilogram la abator.

FOTO Un story cum nu aţi mai văzut: doi tineri au renunţat la Belgia, la o carieră de vis şi trăiesc în sălbăticie, în România. Povestea de viaţă a salvatorilor de cai

Ani de zile Simion Crăciun s-a spetit îngrijind caii centrelor de călărie din Belgia, până când într-o zi a lăsat totul baltă acolo, s-a întors în ţară şi le-a făcut un refugiu în comuna  Şieu Sfântu din Bistriţa-Năsăud, pe care l-a denumit ”Caii lupilor”, sugerând astfel caracterul sălbatic şi natural al acestui animal nobil.


 

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”