Cum putem reinventa preparate banale cu ajutorul peştelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiftelele pot fi reinventate cu ajutorul cărnii de peşte FOTO: retete-mancare.com

Pastele şi chiftelele din carne nu lipsesc din bucătăria românilor. Cum putem face să reinventăm aceste preparate banale? Bucătarii ne recomandă să folosim carnea de peşte pentru a reinventa pastele şi chifteluţele.

Nelipsite din bucătăria românilor, pastele şi chifteluţele nu par să mai aibă secrete. Bucătarii ne recomandă să le „reinventăm” schimbând doar puţin compoziţia. De exemplu, folosind în loc de carnea de porc diferite tipuri de peşte, putem să obţinem preparate gustoase şi mai sănătoase. 

Dan Lechinţan, chef într-un restaurant din Germania, ne recomandă două reţete care au fost total reinventate cu ajutorul cărnii de peşte.

Tagliatele cu şalău: 

Pentru această o porţie de tagliatele cu şalău aveţi nevoie de 120 de grame de tagliatele, 100 de grame de şalău, oregano, cimbru, sare, piper, vin, lămâie, trei linguri de smântână şi un ou. 

Pastele se pun la fiert în apă cu puţină sare şi puţin unt. Între timp, într-o tigaie puneţi puţin ulei şi se prăjeşte peştele, care este şi condimentat cu sare, piper, oregano, cimbru, puţin vin şi lămâie (nu aveţi nevoie de mai mult de o felie). Acesta se lasă la prăjit până îşi schimbă culoarea. 

Pentru sos aveţi nevoie de trei linguri de smântână, care se amestecă într-un bol cu gălbenuşul de la un ou, condimentându-se cu puţină sare şi piper. Tagliatelele fierte se pun în tigaie cu un strop de ulei, se toarnă sosul din smântână deasupra şi se amestecă puţin. Pastele se pun în farfurie, iar peste se pune peştele întreg sau tăiat cuburi sau fâşii. 

Chiftele din peşte cu sos alb

Pentru acest preparat aveţi nevoie de 450 de grame de piure de cartofi, 500 de grame de cod afumat, patru cepe feliate, două linguri de capere tocate, sare, piper, un ou bătut şi 100 de grame de pesmet alb. Pentru sos aveţi nevoie de 300 de mililitri de lapte, două linguri rase cu făină de porumb, două linguri cu pătrunjel tocat şi salată verde. 

Peştele se fărâmiţează şi se amestecă bine cu piureul de cartofi, ceapa verde, caperele şi condimentele. Amestecul se împarte în patru şi se formează din fiecare parte câte o chiftea, aplatizată. Fiecare chifteluţă se trece prin ou, iar mai apoi prin pesmet. Chiftelele se lasă aşa pe un platou, până se întăresc. 

Când s-au întărit, chiftelele se aşează pe o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se bagă la cuptor, la 200 de grade. Se lasă la copt în jur de 20 de minute, până devin aurii. 

Pentru a realiza sosul turnaţi laptele într-o tigaie şi lăsaţi-l să se înfierbânte. Făina de porumb se amestecă cu două linguri de apă, iar când laptele ajunge la punctul de fierbere se toarnă făina de porumb. Sosul se mai lasă un minut pe foc, amestecând în permanenţă. Se adaugă şi pătrunjelul şi se condimentează după gust. Cel mai bine ar fi ca sosul să se prepare chiar înainte de servire. Chiftelele se servesc cu sos şi cu salată verde.

Vă mai recomandăm:

Secretele şniţelului vienez, preparatul care a făcut înconjurul lumii

Secretele ciorbei de fasole în pâine. De ce este importantă folosirea afumăturii

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”