Cum funcţionează patul de pe sobă, ingenioasa metodă folosită de ţărani acum un secol pentru a face faţă gerului

Cum reuşeau să se încălzească românii acum un secol sau chiar jumătate de secol? Ei bine, îşi făceau un pat pe sobă. Privilegiaţii care aveau parte de acest pat călduros erau în special copiii şi bătrânii.

Sarcina caloriferului care ne ţine cald iarnă de iarnă, o avea acum 100 de ani soba. Aceasta nu doar că încălzea locuinţa pe timp de iarnă, ci era folosită şi ca şi „aragaz” pentru prepararea mâncării şi ca şi cuptor pentru pâine, cozonaci şi plăcinte, dar şi ca şi pat.

Potrivit etnologului din cadrul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud Mihaela Bolog, sobele cu pat au dispărut acum 50 de ani, când a început procesul de modernizare, iar oamenii fie s-au mutat la oraş, fie au avut acces la mobilă mai variată şi au renunţat la sobele din cărămidă şi lut cu pat. 

Soba cu pat a fost folosită cu succes preţ de secole, nefiind casă la ţară sau la oraş care să nu aibă aşa ceva. Până şi capetele încoronate aveau o sobă cu pat sau cu „laiţă”, o băncuţă mică amenajată la doi paşi de foc, unde nobilii puteau sta la taclale. 

„Această sobă era folosită o parte pentru a prepara mâncarea, alta pentru cuptor, iar deasupra cuptorului era amenajat un spaţiu, unde era întinsă o pătură şi dormeau copiii, în special. Părinţii îmi spuneau că din cauza spaţiului îngust acolo erau culcaţi mai mult copiii. Se urcau pe un scăunel pentru a putea ajunge acolo”, povesteşte Iosif Ciunterei, un student la etnologie, pasionat de viaţa de la ţară, ai cărui părinţi au avut în casă o sobă cu pat în copilărie. 

Femeile erau responsabile cu „lutuitul”

Înteriorul sobelor era realizat din cărămidă nearsă, iar pe exterior aceasta era dată cu lut şi mai apoi zugrăvită. 

Pentru a reîmprostăta aerul şi pentru a curăţa pereţii de fumul depus, ţăranii erau nevoiţi să zugrăvească încăperile an de an, după trecerea iernii. Tot atunci erau cârpite şi sobele cu lut, unde acesta se fisurase pe timpul iernii şi erau sugrăvite. 

„Femeile „lutuiau” soba, adică o dădeau cu lut atunci când se crepa. După care, aceasta era zugrăvită în alb, pentru a arăta mai bine. Aceste sobe erau făcute de meşteri, care cunoşteau procedeele. În fiecare sat existau meşteri „sobari”. Tot ei ştiau ce lut trebuie folosit. Cred că doar saşii de la oraş aveau sobe din teracotă, în rest, cam toată lumea avea aceste sobe din lut”, explică etnologul Mihaela Balog.

Astfel de exemplare, cu sobă cu pat şi cu laiţă pot fi întâlnite până şi în Castelul Bran, semn că confortul adus de sursa de căldură era preferat şi de capetele încoronate. 

Vă mai recomandăm:

„Pro bono“ de acum trei secole: avocatul care i-a ajutat gratuit pe ţărani în 1700

20 de poveţe „deştepte“ din popor. După ce reguli se ghidează românii de sute de ani