Auguste de Gerando a fost un istoric francez care s-a căsătorit cu Emma, fata unui nobil maghiar din familia Teleki. Luna lor de miere a constat într-o călătorie în toate localităţile din Transilvania, care mai apoi s-a materializat în două volume publicate în 1845. Printre locurile vizitate şi descrise s-au numărat şi Bistriţa, şi Rodna.

Istoricul Auguste de Gerando a făcut cunoştinţă cu Transilvania, prin intermediul soţiei sale, cu care s-a căsătorit în 1840 la Paris, după ce o cunoscuse cu un an în urmă, în timp ce aceasta se afla într-o vizită în Franţa alături de mătuşa sa. Soţia sa Emma, născută în Maramureş, a făcut parte din familia nobiliară Teleki.

Deşi s-au căsătorit în Franţa, luna de miere au făcut-o în Transilvania, luând la pas mare parte din localităţi. În călătoria lor au poposit şi în Bistriţa, dar şi în fosta localitate minieră Rodna. Vizita celor doi în Transilvania, s-a materializat cinci ani mai târziu, 1845, în două volume numite „La Transylvanie”, semnate de istoricul şi eseistul Auguste de Gerando.

Potrivit francezului, Bistriţa este cel mai important oraş pe care îl aveau saşii în partea de nord. Francezul descrie micul burg săsesc ca fiind într-o situaţie „agreabilă”, în jurul zidurilor întinzându-se o alee frumoasă, mărginită de grădini la fel de frumoase, motiv pentru care vara pe aceste meleaguri este „încântătoare”.

„Bistriţa reaminteşte, într-adevăr de oraşele frumoase ale Germaniei. Are case vechi, care îi dau o înfăţişare respectabilă. O biserică din secolul al XVI-lea, refăcută destul de rău, e principalul monument, precizează Auguste de Gerando în volumul al doilea din „La Transylvanie”.

Acesta mai povesteşte că a traversat oraşul cu câteva zile după un incendiu, în care au ars un număr mare de case, rămânând însă intactă clădirea primăriei, care încă îşi arăta faţada decorată în epoca Renaşterii.

„Câţiva burghezi bogaţi începuseră deja a-şi clădi locuinţele. Dar un număr mare de case, fiind abandonate de proprietari erau numai ruine. Am remarcat una, pe a cărei poartă era o inscripţie în limba veche germană şi pe care n-am mai văzut-o nici într-un sat sătesc. Era scris, că cel care vizitează casa, e bine venit. Urmele focului care au vizitat-o de curând, îi dădeau un aspect melancolic,” notează eseistul.

Francezul mai observă în oraşul din nordul Transilvaniei „aerul de îndestulare”, care domneşte în toate cetăţile săseşti, dar şi faptul că saşii din această zonă menţin „nealterat” portul lor popular.

„Regiunea care înconjoară Bistriţa e foarte frumoasă şi cu cât înaintăm mai spre nord, ţara devine mai magnifică. Natura e sălbatică şi grandioasă. Pădurile se înmulţesc, văile au un caracter mai sever. (…) Ochiul nu zăreşte decât un vast ocean de munţi, pe care abisurile immense se pierd sub ceruri,” relatează francezul.

Ajunşi la Rodna, cei doi îndrăgostiţi se întâlnesc cu un sat mare, cu un aspect pitoresc, unde apa este însă cenuşie din cauza exploatărilor miniere, pentru care este renumită localitatea.

„E însă un moment în care acest spectacol întrece tot ceea ce am văzut. E orizontul crepuscular, când munţii sunt purpurii de ultimele raze ale soarelui, pe când în cealaltă extremitate cade o ploaie greoaie, sub care devin argintii pădurile sumbre de brad”, spunea De Gerando despre munţii din apropierea localităţii Rodna.
 

Vă mai recomandăm:

Nicolae Feier, părintele pasionat de istorie care slujeşte în cea mai veche biserică din nord-estul Transilvaniei

FOTO De un sfert de secol colecţionează imagini cu Bistriţa. Printre piesele de rezistenţă: un bulevard surprins în 1891