Caz şocant în Bistriţa-Năsăud: un bărbat şi-a lăsat însărcinată soţia, dar şi fiica de 15 ani. Ambele vor naşte în următoarele două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un caz şocant a cutremurat comunitatea locală din oraşul Beclean, Bistriţa-Năsăud. Un bărbat de 37 de ani şi-a lăsat fiica de 15 ani însărcinată. Ironia sorţii este că şi soţia bărbatului este însărcinată, urmând să nască cu doar o lună înainte de fiica sa. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Un bărbat de 37 de ani din Beclean a întreţinut relaţii sexuale cu fiica lui în vârstă de 15 ani, incest din care a rezultat şi o sarcină. Peste doar două luni adolescenta urmează să aducă pe lume un copil al cărui tată îi este şi bunic.

Culmea este faptul că şi mama adolescentei este însărcinată, urmând să nască cu doar o lună înainte de copila de 15 ani. Deşi prin comunitate zvonurile circulau de ceva vreme, individul a fost denunţat la Poliţie abia săptămâna trecută, chiar de către bunica maternă a adolescentei.

Femeia a descoperit că nepoata sa este însărcinată, după ce acesteia i s-a făcut rău şi a fost dusă la medic. Medicul a confirmat sarcina, iar adolescenta i-ar fi recunoscut bunicii că tatăl copilului este tocmai tatăl său. Bunica fetei nu a stat pe gânduri şi l-a denunţat pe bărbat la Poliţie. Judecătoria Beclean a dispus arestul preventiv al bărbatului pentru 30 de zile, acesta fiind cercetat pentru act sexual cu un minor.

„Se reţine în sarcina inculpatului, o persoană de sex masculin, că în cursul lunii martie în mai multe rânduri a întreţinut acte sexuale cu fiica sa minoră în vârstă de 15 ani cu acordul acesteia”, precizează prim-procurorul Sârb Vasile Ciprian. Potrivit acestuia pedeapsa pe care o riscă bărbatul variază între 3 şi 10 ani de închisoare. Fata a fost internată într-un centrul al Protecţiei Copilului din Bistriţa şi este inclusă într-un program de consiliere psihologică. Încă nu se ştie ce se va întâmpla cu copilul din pântecele său care urmează să vină pe lume peste doar două luni.

Ceilalţi fraţi ai adolescentei, o fetiţă de trei ani şi un băiat de 14 ani, vor rămâne în grija familiei, după ce bunica maternă s-a angajat să sprijine familia.

„De obicei aceste lucruri se află târziu, mai ales atunci când victima este un copil. Acestuia de multe ori îi este frică să spună aceste lucruri. Din păcate se află destul de târziu, abia când cineva sesizează. În cazul acesta bunica a sesizat incestul. Se vorbea în comunitate din câte am înţeles. Şi bunica a aflat în prima fază din comunitate”, dezvăluie Teodor Sângeorzan, şef Serviciu Intervenţii în Situaţii de Abuz, Neglijare, Exploatare, din cadrul DGASPC Bistriţa-Năsăud.

Mama spune că nu ştia ce se întâmpla în propria casă

Se pare că mama a declarat în faţa anchetatorilor că nu ştia despre ce se întâmpla în propria casă. Surse din anchetă susţin că bărbatul ar fi recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa. Atât vecinii de pe strada unde locuiesc vecinii adolescentei, cât şi cei din blocul ANL în care locuia copila alături de fraţi şi părinţi, sunt şocaţi de ceea ce se petrecea chiar sub nasul lor.

„Nu ne aşteptam la aşa ceva, vă daţi seama. El părea un om de treabă, dar ne-a înşelat pe toţi”, spune Daniel, un vecin şi fost coleg de muncă al bărbatului.

Familia cu cei trei copii locuia într-un bloc ANL, bărbatul fiind angajat la Complexul Balnear Băile Figa de lângă Beclean. Mama copiilor lucra la producătorul de cabluri Leoni, iar de puţin timp era în concediu prenatal. Dacă bărbatul provenea dintr-o familie simplă, mama adolescentei provenea dintr-o familie de profesori. Mai mult, bunicul mamei adolescentei a fost chiar senator în Parlamentul României în anii `90.

Vă mai recomandăm:

Adolescenta violată într-o livadă şi-a retras plângerea făcută împotriva agresorului său după ce cei doi s-ar fi „împăcat”

Minorul de 14 ani din Maieru care a tâlhărit şi bătut o femeie fără adăpost alături de alţi adolescenţi are doar 4 clase şi provine dintr-o familie cu probleme

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată