10 gesturi banale care-ţi pot aduce amenzi. Multă lume habar n-are că sunt interzise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cine-ar fi zic să în Bistriţa culesul plantelor medicinale de pe spaţiul verde te poate costa câeva sute de lei FOTO: Mihaela Cojocaru

Cine-ar fi zis că adunarea de plante medicinale din spaţiile publice îţi poate aduce amenzi care pot ajunge la câteva sute de lei? Şi deţinerea de animale de companie fără acordul vecinilor te poate lăsa cu mai puţini bani în buzunar.

Dacă în legislaţia românească s-au strecurat câteva anomalii care par incredibile, „regulamentele” oraşelor şi comunelor din ţară, stabilite de consiliile locale, abundă de astfel de taxe şi reguli aberante.

Unul dintre oraşele care pare să aibă pedepse pentru orice este Bistriţa. Dovadă o stă regulamentul de bună gospodărire a municipiului, adoptat încă din anul 2009. Acesta reprezintă una dintre bazele care le permit poliţiştilor locali să amendeze aproape orice. 

Pe baza acestui document, pentru care au girat mai bine de 20 de consilieri locali, am realizat un top al celor mai banale gesturi care-ţi pot aduce amenzi, dar şi al celor mai ciudate „obligaţii” pe care le au bistriţenii:

-Puteţi fi amendat dacă nu v-aţi spălat geamurile sau dacă nu v-aţi înlocuit un geam spart. 

-Dacă deţineţi un magazin trebuie să aveţi la intrare un coş de gunoi, în caz contrar, puteţi fi amendat.

-Dacă locuiţi la bloc şi vreţi zarzavaturi cultivate chiar de voi pe spaţiul verde din apropiere, luaţi-vă gândul. Este interzisă cultivarea legumelor şi zaravaturilor pe spaţiul verde.

-Nu aveţi voie să întindeţi rufele la uscat afară, chiar dacă sârmele folosite sunt practic lipite de geamul apartamentului vostru.

-Chiar dacă locuiţi într-unul dintre cartierele Bistriţei, unde există gospodării şi animale, nu aveţi voie să vă ridicaţi toaletă din lemn, în fundul curţii, care să nu fie racordată la reţeaua de canalizare. 

-În Bistriţa nu ai voie să-ţi „expui” maşina spre vânzare pe domeniul public, nici măcar în parcări amenajate.

-Dacă iarba de pe spaţiul verde arată ca în junglă nu ai voie să o coseşti, poţi fi amendat. Trebuie să aştepţi angajaţii de la Servicii Publice pentru a efectua aceste lucrări. 

-Nu ai voie să aduni plante medicinale de pe spaţiul verde. Luna trecută, un bistriţean a fost amendat cu câteva sute de lei după ce a aduna plante „de leac” de pe  spaţiul verde. 

-Trebuie să vă cereţi voie de la vecini pentru a deţine animale de companie. Mai mult, aveţi nevoie de acceptul lor în scris.

-Una dintre obligaţiile bistriţenilor este să amplaseze jardiniere cu flori la ferestre, balcoane şi terase. 

Vă mai recomandăm:

Top 5 sancţiuni neaşteptate: cum a ajuns o femeie să primească amendă pentru că hrănea pisicile fără stăpân

Războiul unui şef de Poliţie Locală cu pisicile fără stăpân: vrea să le captureze şi să-i pedepsească pe cei care le hrănesc

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele