Un primar şi un fost primar maramureşeni declaraţi incompatibili de către ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa mai multor nereguli privind activitatea unor funcţionari publici de pe teritoriul judeţului Maramureş. Conflict de interese în materie administrativă şi stăre de incompatibilitate sunt acuzaţiile aduse fostului primar al comunei Ocna Şugatag şi actualului primar din Giuleşti.

Sas Vasile, fostul primar al localităţii Comunei Ocna Şugatag a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă. Acesta, în calitate de primar, a semnat dispoziţia de numire a fiicei sale în funcţia publică de referent în cadrul Compartimentului Evidenţa Populaţiei. Potrivit fişei de post, funcţia de referent superior se subordonează primarului. Astfel, Sas Vasile a încălcat termenii legali conform cărora „primarii sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul 1”, conform Legii nr. 161/2003.

O altă ilegalitate a fost constatată în cadrul activităţii primarului comunei Giuleşti, Vrajă Gheorghe. Acesta se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 10 mai 2012, întrucât nu şi-a încetat raporturile de serviciu din funcţia de Secretar al Comunei Giuleşti pe perioada participării la alegerile locale pentru funcţia de primar. Astfel, Vrajă Gheorghe a încălcat temeii legali potrivit cărora „funcţionarii publici de conducere pot fi numiţi în funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu. Funcţionarii publici de conducere pot candida pentru funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu” potrivit Legii nr. 188/1999.

Cei doi au fost informaţi despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază. „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective” au explicat reprezentanţii ANI.

Trei consilieri locali şi un primar de Maramureş au fost găsiţi incompatibili

Vasile Ciolpan a fost declarat incompatibil de către ANI
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie