Tren personal deraiat între Baia Mare şi Satu Mare. Traficul e oprit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trenul personal Baia Mare-Satu Mare a deraiat în Busag. Traficul feroviar este oprit. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 10.00

UPDATE 15.00: Se pare că ternul a deraiat din cauza terasamentului, care a cedat. La faţa locului este comisia de anchetă care face măsurători. ”A ajuns şi utilajul de mare tonaj cu care se va interveni pentru repunerea pe şină a osiei care a deraiat. Căltăorii din trenurile care sunt înscrise acum în circulaţie sunt transbordaţi cu un microbuz din Buşag până în Baia Mare, până la finalizarea anchetei comisiei”, a precizat Oana Brânzan, purtătorul de cunvânt al CFR Călători.

 Cei 12 călători au fost preluaţi imediat de o altă garnitură care circula pe zona respectivă. Circulaia a fost oprită, iar călătorii sunt transportaţi până laBaia Mare cu un microbuz. ”Până la ora 13.00 a fost o fereastră de grafic, nu au fost trenuri în circulaţie. Iar în acest moment s-a pus la dispoziţia călătorilor un micirobuz pentru segmentul Buşag Baia Mare, de acolo călătorii se urcă în alte ternuri care au acelaşi grafic de circulaţie”, a mai menţionat Oana Brânzan.

Imediat ce comisia va finaliza toate măsurătorile necesare se va interveni pentru repunerea pe şină şi se va redeschide circulaţia.

UPDATE: Doar 12 călători se aflau în tren, la momentul deraierii. Niciunul nu a fost rănit. Se pare că de vină ar fi terasamentul din zonă. 

Trenul personal Baia Mare-Satu Mare a deraiat în Busag. Trafic feroviar este oprit.  În urmă cu câteva minute trenul personal ce face legătură între Satu Mare şi Baia Mare a deraiat la aeroport în zona pădurii de la Busag din cauza terasamentului, arată Jurnalmm.ro.

Revenim cu amănunte. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”