Trasee turistice închise la Borşa, din cauza zăpezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Risc maxim de avalanşă la Borşa. Traseele turistice din Masivul Rodnei sunt închise, dar pârtiile de schi sunt excelente.

Salvamont Borşa a închis toate traseele turistice în Masivul Rodnei din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. A fost închis inclusiv traseul spre Cascada Cailor, care este mai accesibil, însă domeniul schiabil este deschis.

Condiţiile meteo nefavorabile au determinat salvatorii montani să declare închise toate traseele turistice din Masivul Rodnei. ”Temperaturile sunt foarte scăzute, se înregistrează viscol şi vizibilitatea este redusă. Riscul de avalanşă este maxim”, arată Daniel Timiş, şeful Salvamont Borşa. El a mai precizat că în privinţa avalanşelor există cinci nivele de risc, acum fiind înrgistrat niveul 5, adică maxim.

Sunt închise traseele spre Lacul Ştiol, Vârful Gărgălău, spre staţia meteo, Vârful Pietrosul, Căldarea Puşnelor, Şaua Galaţiului, Gura Fântânii, Buza Dealului, Şaua Laptelui. ”Traseele rămân închise decoamdată până luni, când vom reevalua starea zăpezii. Dacă se menţine riscul, atunci traseele vor rămâne închise până când condiţiile meteo vor reveni la normal”, a mai adăugat el.

Pe de altă parte, pârtiile de schi sunt deschise şi zăpada oferă condiţii excelente pentru practicarea acestui sport.

Mai puteţi citi:

Şeful Poliţiei Vişeu de Jos a fost găsit mort la biroul său. Bărbatul a fost înjunghiat

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”