Sunt în clasa a VIII-a şi nu ştiu să citească. Se întâmplă într-o localitate din Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caz alarmant în localitatea Coltău. Aproximat 300 de copii frecventează cursurile a două şcoli din cadrul comunităţilor de romi, însă o parte dintre ei, deşi au ajuns până în clasele finale, nu ştiu să citească şi să scrie.

În această după amiază prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian, s-a deplasat în   localitatea Coltău pentru a analiza modul în care copiii de etnie romă frecventează cursurile şcolare. Acesta a trecut pe la cele două şcoli din cadrul comunităţii de romi din Coltău, unde sunt înscrişi la această ora, circa 300 copii, din care 100 preşcolari,  restul  fiind elevi ai claselor 0-VIII.

Concluziile de la faţa locului nu sunt deloc fericite. Cu toate că majoritatea elevilor frecventeaza cursurile şcolare, aceştia ajung în clasa a VIII cu mari deficienţe de scriere şi citire, fără a  stăpâni noţiunile elementare din materiile de bază. Astfel, Rohian  a solicitat ca în cel mai scurt timp să aibă o întâlnire cu părinţii elevilor  şi  reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Maramureş, în vederea analizării  cauzelor care au dus la situaţia şcolară precară a elevilor romi din Coltău. „Sunt îngrijorat de ceea ce văd. Trebuie lucrat mai intens cu elevii romi, pentru a cunoaşte notiuni elementare la materiile de baza, cu accent pe pregătirea  preşcolarilor. Trebuie conştientizaţi şi părinţii de importanşa pregătirii şcolare, în vederea integrării în societate a acestor copii. De asemenea, foarte important este şi aportul cadrelor didactice, care trebuie să dea dovada de   multă răbdare şi perseverenţă cu elevii din etnia romă” a spus prefectul.

INFOGRAFIE Recensământ 2011. Nivelul de educaţie al populaţiei României: 245.000 de cetăţeni sunt analfabeţi

România este fruntaşă la analfabetism

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG