Primul oraș din România care va avea o rețea publică de defibrilatoare. Utilizatorii, ghidați de un robot

0
Publicat:

Baia Mare va avea o rețea de defibrilatoare automate care vor putea fi folosite de oricine. Practic, un robot îl va ghida pe utilizator, astfel încât să poată fi folosit și de către persoane fără pregătire de specialitate. Este primul municipiu din România care va avea o astfel de rețea.

Defibrilatoarele performante vor fi amplasate în locuri publice FOTO Ziarmm.ro

Proiectul aparține Asociației Părinți Salvatori și a fost aprobat în Consiliul Local cu unanimitate de voturi. Astfel municipiul Baia Mare va contribui cu 500.000 de lei, în timp ce contribuția proprie a asociației este de aproximativ 50.000 de lei.

Totodată vom demara discuții cu mediul de afaceri local, pentru a extinde acest proiect, prin implicarea companiilor locale ca parteneri terți, în felul acesta să putem extinde rețeaua pe care o putem realiza în baza prezentului parteneriat. Este același proiect votat de băimăreni în anul 2022 și ieșit câștigător pe locul 1, dar pe care primarul de atunci a refuzat să îl implementeze”, a explicat Vasile Vlașin, președintele asociației.

Defibriloareele – roboți super-performanți

Proiectul propus atunci de Vasile Vlașin viza dotarea Municipiului Baia Mare cu o rețea de 40 de echipamente pentru salvarea de vieți.

Prin votul obținut în CL, Baia Mare devine primul municipiu din România care va avea o infrastructură imediată pentru salvarea de vieți, accesibilă oricărei persoane.

Defibrilatoarele automate pot fi folosite de orice persoană, întrucât acestea acționează independent, fiind niște roboți super-performanți, ba mai mult ghidează prin comenzi vocale utilizatorul și îi spune tot ce trebuie să facă”, mai explică Vasile Vlașin.

De asemenea, mai arată el, cetățenii vor fi informați despre utilizarea acestor aparate prin materiale informative care vor fi puse la dispoziția acestora, pentru a cunoaște detaliile necesare. Inclusiv o hartă a amplasării defribrilatoarelor va fi distribuită băimărenilor, mai arată el.

În săptămânile care vor urma voi vorbi mult despre acest subiect, pentru că fiecare băimărean trebuie să afle și Baia Mare trebuie să devină un exemplu de bune practici pentru toată România. În toate țările care își respectă cetățenii, ceea ce facem noi acum în Baia Mare, este deja implementat de mulți ani de zile. Defibrilatoarele sunt ceva obișnuit, la fiecare pas”, completează Vlașin.

Până acum, în Baia Mare aveam doar două defibrilatoare: unul donat de Clubul Rotary, în Galeria Auchan și unul donat chiar de Vasile Vlașin, pe strada Școlii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro