Noi piețe tradiționale în Maramureș. Produse locale vor fi vândute sub o etichetă specială

0
Publicat:

Două piețe tradiționale vor fi construite în Maramureșul istoric. Una va fi amplasată în comuna Lăpuș, iar alta în comuna Bogdan Vodă. Piețele își propun să pună față în față cererea și oferta de produse tradiționale, sub eticheta „Bun de Maramureș”.

Piețele tradiționale pentru producători locali Sursa FOTO CJ Maramureș

Consilierii județeni au aprobat un buget de 2,5 milioane de lei pentru proiectul celor două piețe tradiționale din Maramureș. 85% din bani vor fi asigurați din bugetul județului, iar 15% din bugetul celor două comune.

Ideea vine în sprijinul producătorilor locali, a căror ofertă nu ajunge întotdeauna la conusmatori și din cauza lipsei unui spațiu adecvat.

Având în vedere că atât cererea, cât și oferta de produse tradiționale este într-o continuă creștere atât la nivel național, cât și local, în ultima ședință a Consiliului Județean Maramureș, aleșii județeni au votat proiectele privind încheierea Acordurilor de parteneriat între Județul Maramureș și Comuna Bogdan Vodă, respectiv Comuna Lăpuș pentru proiectarea și execuția Piețelor tradiționale din aceste două comune”, arată reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Maramureș.

Finanțare locală pentru realizarea piețelor

În ceea ce privește finanțarea pentru realizarea celor două piețe tradiționale în mediul rural, aceasta va fi asigurată din bugetele locale. În schimb, pentru cele din mediul urban va fi depusă cerere de finanțare pe Programul Operațional Regional, care se va deschide în luna decembrie 2022.

Ne-am angajat să sprijinim micii producători locali din Maramureș, pentru a avea spații adecvate de vânzare directă a produselor și pentru a promova  produsele alimentare tradiționale autentice.  Am încredere că prin realizarea acestor proiecte vom contribui direct la promovarea alimentelor sănătoase produse aici, în Maramureș”, a transmis președintele administrației județene, Ionel Bogdan.

Piața de desfacere pentru micii producători locali din Maramureș este deficitară, existând doar în Baia Mare un târg permanent și, de mai puți de un an, unul la Tăuții Măgherăuș. În schimb, în zona Maramureșului istoric, vânzările în acest domeniu au loc în târguri ocazionale sau, mai recent, în mediul online, care s-a dezvoltat mai mult datorită pandemiei.

Bun de Maramureș, o alternativă pentru producători

Consiliul Județean Maramureș și-a propus să introducă un sistem de etichetare numit „Bun de Maramureș”, pentru cele mai reprezentative produse locale, și în acest sens a înregistrat marca „Bun de Maramureș” la OSIM încă din 2018.

Eticheta „Bun de Maramureș” se dorește a fi o garanție oferită de Consiliul Județean Maramureș cu privire la potențialul unui produs și reprezentativitatea acestuia pentru județ. Sunt vizate produsele a căror realizare exploatează o resursă locală, au o rețetă tradițională și/sau folosesc o tehnică tradițională sau una inovatoare dar legata de specificul maramureșean.

„Bun de Maramureș” va reprezenta o alternativă și oportunitate pentru producătorii locali de alimente care nu au certificatul „Produs tradițional” să fie recunoscuți ca exponenți ai mâncărurilor tradiționale din Maramureș, pe baza rețetelor și materialelor locale.

Eticheta „Bun de Maramureș” va putea fi obținută și utilizată de producatorii locali în baza unui contract de licență.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie