Motivul halucinant invocat de oficiali pentru a exclude implicarea mafiei lemnului în uciderea pădurarului din Maramureş: s-a furat prea puţin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii au stabilit că hoţii de lemne au tăiat două zile consecutiv arbori din pădurea unde a fost găsit ucis Liviu Pop. Procurorul de caz nu ia însă în calcul implicarea mafiei lemnului în acest caz.

Cazul pădurarului ucis în pădurea dintre localităţile Rogoz şi Băiuţ (judeţul Maramureş) este încă anchetat de procurori. Liviu Pop a fost împuşcat în seara zilei de 16 octombrie şi de atunci anchetatorii au făcut o serie de audieri, printre cei luaţi la întrebări numărându-se şi bărbaţii cu care pădurarul s-a întâlnit pentru ultima dată.

Declaraţiile date de aceştia în faţa procurorului de caz nu au convins şi ei au fost supuşi şi testului poligraf, rezultate pe care procurorul de caz refuză să le facă publice. 

În acest moment, pentru a contura şirul desfăşurării evenimentelor, procurorul de caz aşteaptă rezultatele probei ADN a amprentelor de pe arma de vânătoare cu care a fost ucis Liviu Pop.

„Arma a fost trimisă direct către experţi, iar în momentul când va fi restituită vom putea face expertiza balistică. Termenul fixat de noi este data de 17 noiembrie, dar nu ştim sigur dacă va fi respectat. Astfel de analize nu se fac decât în două locuri, ambele din Bucureşti, şi acolo vin din toată ţara. Sperăm să obţinem rezultatele la data cerută. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Noi, în tot acest timp, am făcut audieri în acest caz, teste poligraf, detectorul de minciuni, dar aşteptăm rezultatele de la expertizele medico-legale, balistice, traseologică şi medico-chimică”, a declarat Bogdan Gabor, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

Potrivit unor surse, până în acest moment au fost audiate 20 de persoane, printre care şi membri ai familiei lui Liviu Pop. 

Care este motivul pentru care procurorii nu vorbesc despre mafia lemnului

Chiar dacă de la tragedie a trecut aproximativ o lună, nimeni nu a fost pus sub acuzare. Cert este că în acest moment procurorul de caz caută în continuare martori care pot oferi amănunte relevante. Mai mult, anchetatorii au stabilit că din pădurea unde şi-a pierdut viaţa Liviu Pop s-au tăiat lemne două zile la rând. Chiar şi aşa nu este luată în calcul varianta implicări mafiei lemnului.

„Căutăm să vedem dacă mai găsim martori, am ridicat înscrisuri de la locul de muncă al victimei, am verificat locurile de unde se presupune că au fost tăiate lemnele. Datele ne conduc către ipoteza că s-a tăiat în două zile. Ce s-a găsit în seara aceea sunt lemne tăiate la un metru, cu grosime între 6 şi 12 cm, lemne de foc uscate. Un lucru vă spun sigur şi anume tragedia aceasta o vom lămuri până la urmă”, a mai adăugat Bogdan Gabor. 

Cazul este cercetat fiind luate în calcul trei ipoteze de lucru, omor, ucidere din culpă şi autoîmpuşcare. Anchetatorii nu iau în considerare o eventuală mafie a lemnului dintr-un motiv cel puţin bizar – cantitatea de lemne tăiată ilegal din pădure este considerată foarte mică, fiind vorba despre puţin peste doi metri cubi. 

Citeşte şi

Un pădurar a fost împuşcat de hoţii de lemne din Maramureş. Trupul bărbatului, găsit într-o râpă

Cine sunt cei trei bărbaţi prinşi la furat de pădurarul măcelărit în Maramureş: „Nimeni nu spune că unul dintre ei este nepotul prim-procuroarei din Tg. Lăpuş“

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită