Istoria complicată a unei clădiri din Maramureș: școală de fete, reședință episcopală, fabrică de tricotaje, ruină

Fosta Școală Civilă de Fete din Baia Mare, folosită în perioada comunismului ca spațiu pentru o fabrică de tricotaje, stă să se prăbușească. De altfel, un perete a căzut în urmă cu câțiva ani.

Imobilul a fost construit în perioada 1891-1892 și a servit drept sediu Școlii Civile de Fete. Școala în sine a avut și ea o istorie bogată, până când a fost transformată în reședința primului episcop greco-catolic, dr. Alexandru Rusu.

Primul director român al școlii a fost Ioan Leșianu (numit în 1919 printr-un ordin al Consiliului Dirigent al Transilvaniei).

„După ce a demisionat (la începutul anului școlar 1923-1924), funcția de director a fost exercitată doar de profesoare: Marta lepure-Fabian (1923-1924), Ana Leontina Hossu (1924-1925), Leontina Cups (1925-1928), Livia (Pașca) Levandovschi 1928-1940, 1945-1947)”, se menționează în volumul „Clădiri, edificii, monumente și statui cu poveste – o altfel de istorie a orașului Baia Mare“, volum semnat de autorii Viorel Rusu și Lucia Pop de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și realizat cu sprijinul Primăriei Baia Mare.

Școala, o istorie în sine

La conducerea școlii s-au perindat reprezentante de seamă a intelectualității românești din Baia Mare. Livia Levandovschi a fost profesoară din anul 1919 (suplinitoare, ulterior titulară) în cadrul Școlii Civile de Fete din Baia Mare (instituție pe care a condus-o mult timp). Livia a fost căsătorită cu losif Levandovschi, profesor la Liceul „Gheorghe Șincai”, amândoi fiind foarte apreciați în lumea intelectuală românească.

Însă în 1930, clădirea școlii avea să devină reședință pentru primul episcop greco-catolic, dr. Alexandru Rusu.

„Odată cu înființarea Episcopiei Greco-Catolice a Maramureșului (în 1930), monumentala clădire a devenit, prin decizia orașului Baia Mare (a cărui elită românească dorise cu insistență ca sediul noii structuri ecleziastice să fie în localitate), reședința primului episcop, dr. Alexandru Rusu, până la arestarea sa și scoaterea abuzivă în afara legii a cultului greco-catolic de către Statul Român (1948)”, se mai arată în volum.

A intrat în patromoniul statului

Episcopia Greco-Catolică avea jurisdicție asupra actualelor județe Maramureș, Satu Mare și (parțial) Sălaj. Clădirea a servit drept reședință episcopală de atunci și până la venirea comuniștilor la putere, când clădirea  a fost naționalizată.

În 1966 clădirea a fost intabulată pe Statul Român și a fost, inițial, o secție a Întreprinderii de Tricotaje Unitatea Sighetu Marmației. Abia în 1990 a devenit secție separată și s-a numit Tricomar.

În 1994 s-a privatizat odată cu „marea privatizare”, printr-o metodă ce presupunea trecerea mijloacelor de producție ale unității economice din proprietatea statului în proprietatea angajaților.

După anul 2000 a intrat în insolvență, iar ulterior, în 2007, a început procedura de declarare a falimentului.

Încercări eșuate de vânzare

În mod ciudat, chiar înainte de a se prăbuși un perete exterior al imobilului din 2018 (care acum era abandonat), clădirea fostei fabrici de tricotaje a fost pusă la vânzare pe un site de specialitate, pentru suma de 780.000 de euro, notează 2mnews.

Anunțul indica o clădire cu o suprafață utilă de 5.500 metri pătrați și un teren de 5.704 metri pătrați, având o suprafață construită de 2.377 metri pătrați.

Fiind un patrimoniu atât de mare, nimeni nu a fost interesat să-l cumpere în întregime, iar instanța a respins solicitarea de a fi vândut pe bucăți. Dacă ar fi fost admisă această solicitare, primăria intenționa să-l transforme într-un azil de bătrâni. Cum, însă, tranzacția nu a fost aprobată, imobilul a rămas în paragină și a ajuns în starea avansată de degradare în care se găsește azi.