FOTO Povestea mănăstirii din Pasul Prislop: a fost ridicată pentru pacea sufletească a ostaşilor căzuţi în cele două războaie mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mănăstirea cu hramul Schimbarea la Faţă din Pasul Prislop este una din cele 28 de mănăstiri care există în judeţul Maramureş. Lăcaşul de cult a fost ridicat pentru a cinsti şi a aduce pace sufletească eroilor căzuţi în cele două războaie Mondiale. O parte din aceşti eroi sunt îngropaţi în cimitirul din apropierea mănăstirii.

Legenda locului vorbeşte despre faptul că, înainte de amenajarea acestui cimitir, cei care treceau Pasul Prislop spre Suceava puteau auzi strigătele de ajutor ale soldaţilor căzuţi la datorie în cele două conflagraţii mondiale. Ca şi mănăstire, lăcaşul de cult din Pasul Prislop, potrivit declaraţiilor făcute de ieromonahul Celestin, există din anul 2008, initial aici fiind vorba despre un schi (2007).

“Locul s-a sfinţit la Hora de la Prislop din anul 1999. Mănăstirea există datorită cimitirului care se află aici, cimitir unde sunt îngropaţi soldaţi din cele două războaie mondiale. Aici în zonă exista un spital militar, atât în Primul Război Mondial, cât şi în al Doilea. Pe locul unde se ţine acum Hora de la Prislop se aflau înainte tranşee şi buncăre. Acum la această mănăstire se află patru vieţuitori. Are trei hramuri, Sfânta Treime, Schimbarea la Faţă şi acum Sfântul Antonie cel Mare”, a declarat Ieromonahul Celestin.

Acesta a mai adăugat că întemeietorul acestui lăcaş de cult este Timiş Dumitru din Borşa, care, alături de alţi borşeni, a început construcţia propriu-zisa.

Viaţă grea în vârf de munte

Ieromonahul Celestin a recunoscut că viaţa în vârf de munte nu este una pentru toată lumea. Iarna ţine câteva luni bune aici. Pentru a câştiga un venit, cei patru vieţuitori de aici toamna culeg fructe de pădure, de la afine, zmeură la alte fructe de pădure care sunt transformate apoi în dulceţuri sau siropuri.

Pe perioada caldă se culeg ciuperci, iar pe perioada iernii se încercă obţinea de venituri pentru mănăstire prin crearea unor figuri din ceară, lumânări.

Scurtă istorie

Cimitirul militar din Mănăstirea Prislop a fost ridicat pe locul unde au fost găsite oseminte ale soldaţilor din cele două războaie mondiale. “În Pasul Prislop a fost un teatru de operaţiuni militare foarte important. Au fost şi o serie de confruntări în Al Doilea Război Mondial între Antanta şi Tripla Înţelegere. Acolo sunt oseminte ale soldaţilor români, polonezi, ruşi şi germane. E un cimitir internaţional. Sunt cruciu simbolice din lemn care sunt acolo. De Ziua Eroilor se depun în fiecare an coroane de flori”, a declarat, pentru Adevarul, ghidul touristic Ghiţă Oltean din Borşa.

Planuri de viitor

Cei patru vietuitori de la Mănăstirea Prislop au planuri mari de viitor. Se doreşte o extindere a construcţiilor existente, precum şi crearea unui muzeu cu două secţiuni, una dedicată Bucovinei şi Bistriţei, iar o a doua dedicată Maramureşului. Nu trebuie uitat faptul că în tot Pasul Prislop pot fi găsite diferite obiecte care au aparţinut soldaţilor care au luptat în cele două războaie mondiale.

Citeste si: 

Sebastian Lăzăroiu a încercat metoda lui Teodorovici: a dat bacşiş pentru pizza la sediul firmei, l-a costat 65 de lei şi a mâncat-o rece după două ore 

Încă o condamnare a României la CEDO pentru un poliţist bătăuş nepedepsit

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model