Dumitru Fărcaş va fi înmormântat cu onoruri militare în spatele casei părinteşti: „A fost dorinţa lui expresă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dumitru Fărcaş va fi înmormânat cu onoruri militare, în spatele casei părinteşti din comuna Groşi, din Maramureş. Autorităţile locale fac, deja, demersurile pentru ca acest lucru să fie posibil.

Ceremonia funerară va avea loc joi, la Casa Studenţilor din Cluj Napoca, de la ora 11.00, după care cortegiul funerar va porni spre Groşi. Potrivit primelor informaţii, de la intrarea în judeţ va fi preluat de oficialităţile militare.

„Va fi înmormântat cu onoruri militare şi va fi adus în Groşi, unde se va face doar o scurtă ceremonie de înhumare şi, probabil, un moment liric. Se preconizează că de la ora 3.30 - 4.00, fiind ora la care se estimează că va ajunge cortegiul funerar la Groşi”, a precizat viceprimarul comunei, Gavril Ardusătan. „Dorinţa lui expresă a fost să fie îngropat în spatele casei părinteşti”, a menţionat viceprimarul.

Deşi este mai puţin obişnuit în alte zone, în Maramureş mai există sate în care casele sunt răsfirate pe dealuri, iar morţii sunt îngropaţi în curţile caselor, relieful nepermiţând construirea unui cimitir. „În Groşi au mai fost cazuri doar în perioada interbelică, dar de atunci nu. Acum, în cazul acesta, facem o excepţie. Casa lui va fi şi casă memorială”, a mai menţioant viceprimarul comunei Groşi.

Autorităţile locale au început, deja, demersurile pentru ca înhumarea să poată avea loc aşa cum şi-a dorit artistul.

Dumitru Fărcaş a încetat din viaţă marţi, 7 august, după ce a fost internat la spital în urma unui infarct. El avea 80 de ani.

Mai puteţi citi:

Iuliana Dăncuş, director Ansamblul Transilvania: „«Moroşeni, mă ascultaţi», aşa ne vorbea maestrul Dumitru Fărcaş”

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată