Dieta alimentară, prieten sau duşman. Psiholog: „Dacă e ţinută doar pentru că e la modă, ar putea face mai mult rău“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dieta poate face mai mult rău decât bine

Toată lumea este de acord că este bine să mâncăm sănătos, să avem grijă la alimentele pe care le alegem, să nu fim sedentari sau să facem mişcare minimum o jumătate de oră zilnic. Problema apare atunci când sfatul medicului devine o obsesie, iar ceea ce ar trebui să fie alimentaţie sănătoasă se transformă într-o tulburare alimentară.

Dieta alimentară poate fi prietenul sau duşmanul oricui. În contextul unei culturi care are în centru modele foarte slabe, ce par înfometate, iar operaţiile estetice pentru „retuşuri” nu mai sunt rezervate doar vedetelor, o siluetă considerată de alte generaţii „normală”, astăzi poate însemna un adevărat „dezastru”.

Cel mai adesea, însă, „dezastrul” se produce doar în mintea noastră, iar în unele cazuri, aceste aşa zise dezastre se termină în cabinetul psihologului, care trebuie să dea de capătul unor tulburări alimentare.  

Bulimie, anorexie, sunt tulburări alimentare ce pot apărea pe fond nervos, în general fetele tinere fiind mai des afectate. Dietele alimentare dratice sau standardele de frumuseţe propuse de cei care „dau startul” în modă, sunt câţiva factori care pot declanşa astfel de tulburări. Psihologii spun că o dietă alimentară, iniţiată doar pentru „a fi la modă”, pot fi mai mult dăunătoare decât de ajutor şi că, dacă este necesară o dietă, asta trebui să stabilească un medic, care va recomanda un plan alimentar ţintit, personalizat.

„Din punct de vedere psihologic, ca notă comună, sunt anumite stări care te predispun să mănânci compulsiv, sau să te înfometezi: dacă ai în minte imaginea unui model, ai un standard de manechin, iar tu nu arăţi aşa cum le vezi pe acele manechine, ai să te vezi în oglindă mai grasă decât în realitate, percepţia depre propria greutate va fi deformată”, spune Dana Crişan psiholog clinician. Ea arată că este vorba despre tulburarea numită „body dysmorphia, care se referă la obsesia de a deveni cât mai slabă şi percepţia deformată asupra propriului corp.

„Vedem în reviste tot felul de modele, iar nouă ni se prezintă acele modele ca standarde de frumuseţe şi firesc, orice tânără care arată normal, chiar şi fără probleme de greutate, o să creadă că nu e conformă, că nu atinge standardele de frumuseţe acceptate social şi e foarte uşor să ajungă la dereglări de natură psihică, anorexie sau bulimie. Va simţi nevoia să apeleze la diete drastice, când, de fapt, trebuie doar să se înveţe să se accepte, să-şi accepte corpul aşa cum este. Desigur, când nu e vorba de stări de obezitate sau greutate care să pună în pericol sănătatea, situaţie în care dieta o va prescrie medicul” mai explică psihologul clinician.

Psihologul clinician mai arată că o alimentaţie sănătoasă este de preferat, unor diete drastice, ţinute ocazional. „O alimentaţie corectă, echilibrată, trebuie să devină un mod de viaţă, pentru că altfel, ţinem curele de slăbire cu nume pompoase pentru două săptămâni, dăm jos câteva kilograme, după care revenim la vechile obiceiuri şi repunem toate kilogramele peirdute, poate plus altele, câteva”, mai arată ea. „Mai mult, dacă ţinem o dietă doar pentru că e «fashion» doar ca să ne simţim conforme, aceste dezechilibre alimentare ne vor face mai mult rău decât bine. Să abordezi un regim vegan, row vegan, doar pentru că la modă şi să leşini după câteva zile pentru că organismul tău nu-l duce, este evident că nu e o necesitate medicală”, mai spune ea.

Pe de altă parte, mai arată ea, ţine şi de „starea de bine”. „Sunt persoane care au o stare de bine, chiar dacă au cinci kilograme mai mult decât ar zice sandardele, dar starea este bună, viaţa este echilibrată, tonusul e bun, totul este ok, atunci acele cinci kilograme nu ar trebui să ne trimită la dietă. Dar, dacă e o creştere alarmantă pe fond hormonal sau medical, atunci trebuie luată o dietă personalizată şi trebuie rezolvată problema medicală, cea care a cauzat creşterea în greutate. La fel, dacă este o pierdere bruscă în greutate, se va căuta întâi cauza medicală”, mai arată ea.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie