Deschiderea sezonului moto în Maramureş, "umbrită" de două accidente în care au fost implicaţi motociclişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două accidente rutiere în care au fost implicaţi motociclişti au avut loc chiar în ziua în care s-a deschis oficial sezonul moto în Maramureş. Unul dintre ele a avut loc în locul numit Dealul Dura, în ambele cazuri motocicliştii fiind răniţi uşor.

Al doilea accident a avut loc în Pasul Mesteacăn, pe drumul care leagă Baia Mare de Dej. Motociclistul a derapat din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum şi a lovit remorca unui microbuz. Ambii motociclişti au ajuns pe patul de spital pentru investigaţii medicale. 

Ambele incidente au avut loc chiar în ziua în care s-a deschis oficial sezonul moto în Maramureş. Eveniment care a adunat zeci de iubitori ai cailor putere pe două roţi din Maramureş şi din judeţele învecinate. 

Cu toţii s-au adunat în centrul vechi al Băii Mari, unde preţ de câteva ore băimărenii au putut să le admire frumuseţile pe două roţi. A urmat tradiţionala paradă moto pe străzile din Baia Mare şi, evident, cheful de rigoare de după. 

Citeste si: Cutremur în Nepal. Mesajul lui Alex Găvan, alpinistul surprins de avalanşă pe Everest

Cristian Tudor Popescu îi reproşează lui Ion Iliescu că "scoate bufniţe pe gură": "Şi-a neglijat, probabil, tratamentul cu Ginko Biloba"

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie