Contrabandişti reţinuţi cu ajutorul câinelui poliţist la frontiera cu Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câinele poliţist aflat în dotarea poliţiştilor dfe frontier şi-a făcut încă o dată treaba. Cu ajutoul lui oamenii legii au reuşit să depisteze cinci persoane care se ocupau cu contraband cu ţigări.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău au depistat cinci persoane, un cetăţean român şi patru ucraineni, care au încercat să introducă ilegal în ţară 7.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, pe care apoi intenţionau să le comercializeze pe piaţa neagră de desfacere.

La acţiunea de reţinere a celor în cauză a participat şi un echipaj canin, câinele de intervenţie Nyg fiind un real sprijin pentru poliţiştii de frontieră în momentul în care contrabandiştii nu s-au supus somaţiilor şi au încercat să fugă.

“O patrulă a poliţiei de frontieră, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat, azi noapte, în jurul orei 00.40, cinci persoane care transportau, de la frontiera de stat către localitatea Teceul Mic, jud. Maramureş, mai multe colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră i-au supravegheat pe cei cinci bărbaţi, timp în care la faţa locului a fost solicitat sprijinul unei echipe de intervenţie care a intrat în dispozitiv însoţită de câinele poliţist Nyg.

În momentul în care echipajele poliţiei de frontieră au acţionat pentru reţinerea celor în cauză, bărbaţii nu s-au supus somaţiilor verbale şi au încercat să fugă, însă cu ajutorul câinelui de serviciu a fost reţinut imediat un cetăţean român, Ioan D., de 33 ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş.

Totodată, la aproximativ 100 m, tot cu ajutorul echipajului canin, au fost depistate şi celelalte patru persoane, care au fost identificate ca fiind cetăţeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 16 şi 21 ani.

La locul producerii evenimentului, au fost descoperite 15 colete pline cu ţigări care au fost duse, împreună cu cei cinci bărbaţi, la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei, Radu Lungu.

În urma inventarierii ţigărilor a rezultat cantitatea de 7.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 66.600 lei.

Cei cinci bărbaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG