Condamnările anului 2012: Foşti miniştrii maramureşeni şi suspecţii jafului din Pasul Gutâi condamnaţi la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan au fost condamnaţi la trei ani de închisoare FOTO: Arhivă

Anul 2012 a fost unul destul de împovărat pentru magistraţii maramureşeni şi pentru cei doi foşti miniştrii Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan. Cel puţin două cazuri au atras atenţia opiniei publice pe parcursul acestui an.

Primele decizii care au implicat şi maramureşenii, au fost în luna februarie, atunci când miniştrii „Caltaboş“ au fost condamnaţi la trei ani de închisoare. Fostul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeş a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Ioan Avram Mureşan este acuzat de complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată. În acelaşi proces a fost anchetat şi omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, acuzat de cumpărare de influenţă. Decizia instanţei de judecată a fost condamnarea celor doi maramureşeni la câte trei ani de închisoare cu executare, însă aceasta a fost atacată prin recurs. 
 

A doua condamnare importantă a acestui an, a venit de la magistraţii maramureşeni în luna aprilie, când aceştia l-au trimis 20 de ani după gratii pe italianul Loddo Massimo, unul dintre principalii suspecţi ai jafului din Pasul Gutâi. Procesul a durat mai bine de doi ani, perioadă în care italianul a rămas încarcerat în Penitenciarul Gherla. În acelaşi caz a mai fost implicat şi băimăreanul Ioan Ursuţ, însă acesta şi-a curmat zilele în luna ianuarie. În luna noiembrie, Curtea de Apel Cluj a redus pedeapsa italianului la 15 ani de închisoare. 


Cel mai mediatizat eveniment al acestui an, care implică un maramureşean, a fost condamnarea definitivă a fostului ministru al Agriculturi, Ioan Avram Mureşan, la şapte ani de închisoare cu executare. Acesta a fost acuzat de deturnare de fonduri, iar decizia Curţii a rămas definitivă şi neschimbată ca cea din 2011, astfel că maramureşeanul a fost trimis după gratii. În acest dosar, Ioan Avram Mureşan, a fost acuzat că în calitate de ministru, ar fi întocmit, în mai 1999, noiembrie 1999 şi aprilie 2000, mai multe rapoarte pentru scoaterea din rezerva de stat sub formă de împrumut a cantităţii de 5.000 de tone de ulei, beneficiar fiind SC Sun Oil SRL Râmnicul de Jos - judeţul Constanţa.