Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, condiții speciale de detenție, pentru a putea fi extrădat

0
Publicat:

Fostul primar din Baia Mare Cătăin Cherecheș urmează să fie extrădat din Germania, țara în care a fugit și s-a ascuns la rude, după ce a primit sentința care îl condamnă la închisoare. Poliția Română a anunțat că va fi adus în țară și închis la Penitenciarul Rahova. Data cea mai probabilă, 22 martie

Chereches va fi adus în România

Data la care va fi adus în țară se stabilește de comun acord cu partenerii germani, după cum a anunțat IGPR, și ar putea fi, cel mai probabil, pe 22 martie. Oficial, însă, această dată nu a fost deocamdată confirmată.

Fostul primar a fost cercetat într-un dosar de corupție și înainte de pronunțara sentinței a fugit din țară folosind actul de identitate a unei alte persoane. El a plecat în Germania, unde s-a ascuns la rude. Ulterior, a fost dat în urmărire generală și a fost depistat de polițiștii germani la Augsburg, fiind reținut și încarcerat pe 28 noiembrie 2023.

Cătălin Cherecheș, de 45 de ani, este condamnat la cinci ani de închisoare după ce a luat mită în mod repetat.

Condiții speciale pentru deținut

Întrebat despre intersul major pentru această exrădare, avocatul fostului primar spune că „a fost o extrădare specială”.

Adică Administrția Națională a Penitenciarelor a oferit condiții speciale pentru domnul Chereheș, pe care le-au prezentat autorităților germane pentru a putea obține extrădarea”, a precizat el.

Practic, Cherecheș va avea condiții diferite față de ceilalți deținuți.

Au fost conferite garanții suplimentare individuale, nu a fost o procedură generală, să zic așa, care este folosită la orice persoană pentru care s-ar cere exrădarea. A fost tratat ca un caz special de extrădare și cu condiții speciale oferite pentru a putea fi obținută extrădarea”, a mai precizat el.

Legal ar fi ca toți deținuții să beneficieze de condiții decente de detenție, până la urmă. Așa ar fi corect”, a mai spus el, răspunzând întrebării despre legalitatea acestei cerințe.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare