A venit în România pentru trei zile, dar a rămas definitiv. Povestea italianului devenit paramedic şi salvamontist voluntar în Maramureş
0Alberto Cristaudi este italianul care şi-a lăsat în urmă ţara, jobul important la o companie străină şi şi-a dedicat viaţa pasiunilor lui. Ieşirile în natură şi volutariatul sunt lucrurile care îl împlinesc cel mai mult şi spune că nu s-ar mai întoarce la vechea lui viaţă.
Pe Alberto l-am întâlnit într-o dimineaţă cu soare molcom de vară, la o cafea pe o terasă din zona parcului. Omul inspiră un calm deosebit şi pare a fi găsit armonia perfectă între minte, trup şi suflet. Vorbeşte bine româna după cei 18 ani pe care i-a petrecut aici, despre care spune că sunt aproape jumătate din viaţa lui.
Şi mai spune că „acasă” acum înseamnă România. Mai precis, Maramureş, locuri de care s-a îndrăgostit iremediabil după numai câteva luni petrecute aici.
Şi-a lăsat ţara, postul de country-manager la o mare companie străină, iar acum se ocupă doar de pasunile lui, care sunt natura şi salvarea vieţilor omeneşti. De aceea face voluntariat la SMURD şi la Salvamont.
A venit în România pentru trei zile
A ajuns în România în 2004 în interes de serviciu şi urma să stea trei zile. „A fost cam aşa: ajungi luni, marţi mai vezi despre ce e vorba şi apoi miercuri dimineaţă te trezeşti şi vii acasă. Dar lucrurile pe care le-am găsit nu au fost aşa cum trebuia şi atunci a trebuit să rămân. Asta a fost conjunctura”, începe el. Compania la care era country manager pe România avea un punct de lucru şi în Baia Mare, deşi sediul era la Cluj Napoca. Asta însă l-a determinat să vină mai des în Maramureş, unde i-a plăcut atât de mult, încât după un an s-a mutat aici.
După criza economică ce a afectat România de prin 2009-2010, lucrurile nu mai mers la fel de bine. „Am reuşit să reinventez încă o dată reţeaua, dar pe urmă nu am mai simţit atracţie pentru acestă muncă. S-a schimbat mediul, relaţiile, a fost o perioadă tensionată şi am decis să mă retrag. Am activitata mea, însă pasiunile asta (voluntriatul) m-au prins tot mai mult, până când au devenit un stil de viaţă”, mai spune el.
Lecţia de viaţă primită de la un preot
Astfel, de prin 2015 a început să facă voluntariat. Iniţial la Fundaţia Somaschi, unde a primit de la un preot o lecţie pe care spune că nu a uitat-o niciodată.
„Preotul de la Somaschi mi-a explicat ce înseamnă să fii voluntar. Ne zicea: când veniţi aici, să nu credeţi că veţi schimba ceva. E o picătură într-un ocean. Asta nu o spun ca să vă descurajaţi, ci ca să fiţi realişti, să înţelegeţi ce faceţi aici. Veţi vedea că până la urmă asta vă face mai bine vouă decât lor. La început nu înţelegeam cum vine asta: eu le fac de mâncare la oamenii ăia, cum să nu le fie mai bine”,îşi aminteşte el acum. Însă vorbele preotului l-au urmărit mereu şi acum ştie că face munca de voluntariat în primul rând pentru sufletul lui, pentru că aşa simte.
Voluntarul italian se specializează în scufundări Foto: arhiva personală
Acum activează la Salvamont Cluj şi a SMURD Maramureş şi spune că fiecare acţiune la care participă îl împlineşte ca om. De altfel, ca salvaontist voluntar a activat şi în Italia.
Aici spune cu mândrie că a fost primul italian care a făcut cursurile de paramedic. Pentru că i s-a părut că, pănă la urmă, ca salvamontist e important să ai condiţie fizică şi să poţi ajunge în locuri dificile, dar în cele din urmă, tot ajutorul medical este cel mai important. Acum este paramedic voluntar la SMURD Maramureş şi participă la unele dintre cele mai dificile acţiuni.
Cea mai mare provocare a fost adaptarea
Pentru Alberto, cea mai mare provocare nu a fost nici munca la compania străină, nici cursul de paramedic sau munca de voluntar la Salvamont sau SMURD. El spune că cea mai mare provocare a fost să se adapteze la un nou stil de viaţă, la o altă cultură, alt mediu, totul diferit faţă de ceea ce a cunoscut până acum.
„Provocarea cea mai mare nu a fost partea profesională. Dacă ştii să fac un job, îl poţi face oriunde. Provocarea cea mai mare a fost să mă adaptez la stilul de viaţă al românilor, care este unul foarte direct. Eu mă raportam mereu la viaţa mea de acasă, din Italia. Dar am fost nevoit să-mi reinventez toată viaţa”, mai spune el.
„Nu a fost uşor, pentru toate motivele pentru care nu e uşor când te duci într-o ţară străină: limba, mediul diferit, oameni necunoscuţi, situaţii pe care nu le cunoşti şi trebuie să te adaptezi. Acum, la distanţă de ani de zile, pot spune că sunt aceleaşi dificultăţi care pot apărea oriunde vrei să te duci. Poate un pic mai multe pentru că aici să zicem stilul de viaţă e un pic mai direct. Simţi că trăieşti, dar acum nu m-aş putea lipsi de asta”, mai spune el.
„Acasă” înseamnă Maramureş
După 18 ani, spune că România e acasă. Maramureş, mai precis, locul unde spune că se simte cel mai bine. Sentimentul de „acasă” spune că l-a simţit după ce a vizitat un loc superb din judeţ.
Salvamontistul este pasionat de munca lui Foto: arhiva personală
„Când locuieşti în străinătate ai un sentiment de dezorientare. La un moment dat nu mai înţelegi unde-i casa ta, încotro te îndrepţi, cine eşti tu, unde ţi-s rădăcinile. De fiecare dată când mergeam în Italia ziceam că merg acasă. Când plecam de acolo, ziceam că vin acasă. Eram confuz. Şi într-o zi, după ce am fost într-un loc superb la Cheile Lăpuşului, unde m-am simţit foarte bine, am decis că aici e „acasă”, rememorează el.
Italian mai spune că voluntariatul face parte din viaţa lui şi că este un mod de a exprima modul în care a fost crescut şi educat şi recomandă tuturor să încerce această experienţă, care i se pare foarte intensă. „Recomand tinerilor (voluntariatul, n.r.), pentru că e o experienţă, e un moment al tău pe care tu îl dăruieşti altcuiva. Asta te ajută să te simţi împlinit. Orice acţiune (de voluntariat, n.r.) te împlineşte, ca om. E suficient să mergi o dată şi microbul acesta te prinde” mai explică el.
Munca de voluntariat spune că îl face să se simtă foarte bine.
„Îmi fac un bine mie. Nu din egoism, pentru că nu aştept nimic în schimb. Ar fi egoism să ai ceva şi să nu dai celuilalt care nu are. Dar dacă eu am decis că vreau să cresc ca şi individ, mi se pare că este dovadă de maturitate, nu de egoism, să faci acţiuni de acest fel. Vorbim despre un beneficiu spiritual, nu material”, mai arată el.
Apoi îşi aminteşte unele dintre cele mai dificile acţiuni, printre care o zi cu şapte intervenţii în opt ore, şi toate au fost cazuri grave.
Vă mai recomandăm să citiţi şi: