Weekend cu distracţie în Târgu Ocna şi Comăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă

În acest weekend au loc petreceri în aer liber, spectacole şi competiţii sportive, organizate cu prilejul Zilelor oraşelor Târgu Ocna şi Comăneşti.

Astfel, în perioada 16-18 august are loc cea de-a XIII-a ediţie a Zilelor oraşului-staţiune Târgu Ocna. Majoritatea activităţilor se vor desfăşura, zilnic, începând cu ora 15.00 în Parcul Măgura. Aici va fi amplasată pentru trei zile scena pe care vor urca talentele locale, dar şi DJ Project, Lavinia, Corina, DJ Rynno şi Sylvia, Alb şi Negru şi Delia.

Pe stadionul orăşenesc va avea loc o competiţie fotbalistică, la care s-au înscris mai multe echipe din zonă.

Vineri, 16 august, printre cei care vor evolua pe scenă se numără ansamblul de dansuri tradiţionale bulgăreşti Asiga din com. Ceamurlia de Jos, jud.Tulcea şi oneşteanca Mihaela Gurău.

Sâmbătă, 17 august, prof. Corneliu Stoica va lansa o nouă carte despre Târgu-Ocna, ediţie bilingvă, intitulată „Târgul anilor romantici“. Momentul va fi completat de expoziţia pregătită de Primăria Târgu-Ocna şi colecţionarul Mihai Ceuca, care au pregătit o serie de tablouri şi cărţi poştale ilustrate, instantanee care prezintă pitorescul târgului de pe Valea Trotuşului.

De asemenea, 20 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, sportivi şi antrenori care au obţinut rezultate internaţionale, precum şi unităţi de turism din oraşul-staţiune Târgu Ocna, vor primi premii din partea reprezentanţilor municipalităţii.

În aceeaşi perioadă, în locaţia "Galion" au loc manifestările legate de Zilele oraşului Comăneşti. Pe scenă vor urca Voltaj, Bere Gratis, Dinu Maxer, Bosquito, Nicu Paleru, Gelu Voicu, Corina şi Delia.

Alte articole:

VIDEO Slănic Moldova şi Târgu Ocna, locurile în care timpul stă în loc

Marţi 13, Ziua Informării Preventive

Bijuterii americane pe patru roţi, la Săuceşti: românul care recondiţionează „maşini vintage”

Mai multe pentru tine:
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte