Un băcăuan cu o alcoolemie de infarct a distrus cu mașina un stâlp de iluminat

0
Publicat:

Un bărbat de 45 de ani a pierdut controlul autovehiculului pe care îl conducea, pe fondul consumului de alcool, și a intrat într-un stâlp de iluminat, care în urma impactului a căzut peste mașină.

Mașina a fost serios avariată în urma accidentului FOTO ziaruldebacau.ro

Un accident de circulație a avut loc marți, 30 august, pe strada Ion Luca din Bacău. Un bărbat de 45 de ani, din comuna Itesti, a condus un autovehicul pe strada amintită, cu direcția de mers către Miorița.

Pe fondul consumului de alcool,  a pierdut controlul direcției la un moment dat și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public de pe marginea drumului, care din impact s-a rupt și a căzut peste autoturism. La fața locului au ajuns la scurt timp polițiștii rutieri și reprezentanții companiei de electricitate.

În urmă evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto care a fost transportat la spital. În urmă testării cu aparatul etilotest, polițiștii au stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 1,51 alcool pur în aerul expirat, fiindu-i ulterior recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Șoferul s-a ales cu dosar penal în urma celor întâmplate FOTPO ziaruldebacau.ro

Polițiștii au deschis dosar penal pe numele șoferului turmentat și îl cercetează pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul fără permis.

La un pas să provoace un carnagiu rutier

Un alt conducător auto inconștient a fost la un pas să provoace un grav accident rutier în luna martie 2022. Şoferul unui camion din judeţul Vaslui  a fost surprins de o cameră de bord în timp ce se dădea în stambă pe şoseaua Paşcani-Târgu Frumos.

Pe imaginile surprinse de camera video instalată la bordul unei maşini se vede cum şoferul unui camion refuză să se lase depăşit de autovehicul şi face mai multe manevre extrem de periculoase în trafic, intrând pe contrasens.

„Dacă ce a făcut şoferul camionului de Vaslui nu e tentativă de omor, atunci avem liber la orice, important e să nu se admită probele în instanţă, iar cei de la Poliţia Rutieră să aibă în continuare mâinile legate. Cam aşa se conduce în România”, a comentat şoferul autoturismului.

Practic, şoferul şicanat consideră că gestul camionagiului poate fi încadrat la tentativă de omor pentru că i-a pus deliberat viaţa în pericol, ca şi pe cea a celorlalţi participanţi la trafic.

Poliţiştii ieşeni s-au autosesizat în urma apariţiei imaginilor în spaţiul online, iar şoferul vinovat a fost  identificat de poliţiştii ieşeni, fiind sancţionat contravenţional şi i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile