Se reia parţial distribuţia apei în Bacău. Prefectul a chemat corpul de control al Ministerului Dezvoltării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Situaţia revine gradual la normal în Bacău, după ce timp de aproape o săptămână locuitorii oraşului au fost nevoiţi să stea la cozi imense pentru câţiva litri de apă potabilă şi apă menajeră. Problemele la sistemul de distribuţie a apei sunt departe de-a fi rezolvate, iar decidenţii locali au luat primele măsuri.

După şase zile în care locuitorii Bacăului au fost umiliţi, fiind nevoiţi fie să cumpere apa potabilă, fie să stea la coadă ca să obţină câţiva litri de apă, Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) a anunţat că operaţiunea de umplere a conductei de aducţiune s-a finalizat.

Începând de sâmbătă, de la ora 08,00, a început umplerea rezervoarelor din Staţia de Tratare Baraţi şi distribuirea apei către populaţie. „Precizăm că în prima etapă vor beneficia de apă potabilă locuitorii din zonele joase, urmând ca pe măsură umplerii reţelei de distribuţie, să fie deserviţi toţi locuitorii”, precizează reprezentanţii Companiei de Apă.

Sistemul „Rezerva de apă” va fi verificat

Prefectul judeţului Bacău susţine că, în iunie 2019, după finalizarea proiectării sistemului ”Rezerva de apă”, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, ce prevedea un termen de execuţie de 12 luni. Prin urmare, lucrarea trebuia finalizată şi pusă în funcţiune încă din iunie 2020.

„Ne aflăm în 2022, la trei ani distanţă de la începerea lucrărilor, şi rezerva de apă – deşi plătită de Primărie – nu furnizează apă băcăuanilor, în conformitate cu obiectivele şi obligaţiile contractuale. Dacă ar fi funcţionat, populaţia ar fi avut apă la robinete. Miercuri, am discutat cu domnul ministru Cseke Attila, aducându-i la cunoştinţă situaţia din Bacău şi înaintându-i – în cursul zilei de joi, 3 februarie – solicitarea (fundamentată) de a trimite o misiune a Corpului de control la Bacău, pentru o verificare amănunţită a obiectivului de investiţii «Rezerva de apă», finanţat de Ministerul Dezvoltării cu aproximativ 20 milioane lei”, spune prefectul Lucian Bogdănel.

Conducerea Companiei de Apă, chemată să dea explicaţii

La rândul său, conducerea Companiei de Apă Bacău trebuie să dea explicaţiii atât pentru avaria de la conducta de aducţiune de pe Valea Uzului, cât şi pentru lipsa de funcţionalitate a Rezervei de Apă a oraşului.

„Deoarece Consiliul Local al municpiului Bacău este acţionar majoritar al S.C. C.R.A.B. S.A., am înaintat în cursul zilei de vineri, 4 februarie, o scrisoare conducerii societăţii, prin care o invit luni, 7 februarie 2022, în şedinţa de Consiliu Local Bacău, pentru a prezenta cauzele care au făcut ca rezerva de apă să nu suplinească, fie şi parţial, necesarul de apă al oraşului, în cazul avariei survenite pe conducta de aducţiune de la Valea Uzului. De asemenea, aşteptăm un plan de măsuri măsuri concrete, pentru ca asemenea situaţii să nu se mai repete”, a precizat viceprimarul oraşului Bacău, Liviu Miroşeanu.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Apă „potabilă” cu nămol la robinetele braşovenilor. Explicaţiile companiei furnizoare

Obligaţi să plătească de şase ori mai mult pe apa potabilă. Cum explică autorităţile situaţia aberantă

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul