Sancțiune record pe drumurile din România. Un tânăr a fost amendat cu peste 21.000 lei și are permisul suspendat 780 zile VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Răcăciuni, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 ore şi a primit o sancţiune record pentru comiterea mai multor abateri la regimul rutier, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Faptele au fost comise pe data de 26 februarie, atunci când bărbatul a refuzat să oprească la semnalul regulamentar efectuat de poliţiştii rutieri, în localitatea Răcăciuni, scruie Agerpres.

"La vederea poliţiştilor, conducătorul auto a accelerat, a efectuat manevre de viraj stânga-dreapta, a circulat pe sensul opus de deplasare, astfel punând în pericol real siguranţa participanţilor la trafic", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Oana Irina Năforniţă.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autoturismul a fost condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Răcăciuni, fapt pentru care s-au desfăşurat activităţi în vederea depistării acestuia.

Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul avea înmatricularea suspendată dar avea montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare provizoriu atribuit altui autovehicul, cu valabilitate până la 2 aprilie 2020.

"Din verificări s-a stabilit faptul că tânărul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile, începând cu data de 16 februarie 2023. La data de 6 martie 2023, a fost depistat şi s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore", a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 21.605 lei şi i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 780 zile pentru încălcarea normelor rutiere.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate