Poveste de România: Un asistent medical face chetă în tot judeţul Bacău pentru a le cumpăra bolnavilor de TBC medicamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Octavian Lupaşcu (47 de ani), angajat de zece ani ca asistent la Secţia de Pneumoftiziologie a Spitalului Municipal Oneşti, a devenit salvatorul a zeci de bolnavi de tuberculoză, după ce a decis să repare singur, necondiţionat, o eroare de management care risca să lase pacienţii fără tratamentul obligatoriu.

Practic, şefa instituţiei a hotărât să achite utilităţile cu banii primiţi de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP), la sfârşitul anului trecut, în loc să asigure stocul de medicamente pentru pacienţi. La Oneşti sunt trataţi 170 de pacienţi, adică o pătrime din numărul total de bolnavi de TBC înregistraţi în judeţul Bacău.

În primele zile din 2014, aceştia s-au trezit că sunt trimişi acasă, fără medicamente, în condiţiile în care schema de tratament în cazul tuberculozei nu poate fi întreruptă. Supărat că-i vede pe bolnavi neputincioşi, Octavian Lupaşcu a decis să facă singur rost de bani pentru a le achiziţiona acestora medicamente. Aşa a ajuns şi la o biserică din judeţ, unde, povestindu-i preotului prin ce trec pacienţii săi, a reuşit să strângă de la el primii 500 de lei. A mai pus din buzunarul său încă 20 de lei, a cumpărat din farmacie medicamente şi aşa le-a asigurat raţia primilor opt bolnavi.

Sponsorizări şi de peste hotare

Ulterior, cadrul medical s-a implicat şi mai puternic, cerând ajutor de peste tot. „Am primit bani de la tot felul de prieteni şi de cunoscuţi. Un oneştean, stabilit în Hamburg, care a venit acasă de Sărbători, mi-a dat 200 de lei, altcineva din Spania mi-a trimis 113 euro. Şi preoţii de la noi, de la bisericile din Oneşti, au donat 500 de lei. Am reuşit, într-un final, să cumpăr medicamente pentru mai mulţi bolnavi“, detaliază Lupaşcu.

A trebuit chiar să încheie contracte de sponsorizare cu fiecare donator pentru a putea depăşi problema birocratică care îl împiedica să aducă medicamente din afara spitalului. În plus, chiar şi Oana Mihaela Secară, directoarea Spitalului Municipal din Oneşti, a donat din propriul buzunar 200 de lei, însă abia după ce a auzit că jurnaliştii se interesează de situaţia tragică de la ea din spital.

Şefa Dispensarului de Pneumoftiziologie din Oneşti, Gabriela Ionescu, prezintă, însă, situaţia ca pe o victorie personală: „Eu am făcut adrese la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău, unde explicam că s-au terminat banii pentru tratament. Am primit răspuns că nu mai sunt bani pentru probleme curative, că finanţarea s-a epuizat. Dar acum e bine! Ne-am descurcat cu bani din donaţii!“.

Problema banilor a fost între timp rezolvată, însă şefii DSP Bacău susţin că vina a fost în totalitate a celor de la Oneşti. Aceştia spun că, anul trecut, dispensarul a primit suma de 13.000 de lei, însă şefii de acolo au preferat să achite utilităţile, în detrimentul realizării unui stoc de medicamente.

Alte articole:

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie