FOTO „Zid de apărare“ în jurul Bisericii Sfântul Nicolae. Bacăul pierde o bucată importantă de spaţiu verde în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preoţii din cadrul Parohiei Sfântul Nicolae construiesc de câteva zile un gard înalt, din fier beton, care va izola o bucată de peste 1000 de metri pătraţi din spaţiul verde existent spre Bulevardul Unirii. Conducerea Primăriei este de părere că acest gard ar putea fi micşorat, deoarece strica imaginea centrală a oraşului.

Biserica Sf Nicolae din centrul oraşului Bacău va arăta ca o adevărată fortăreaţă, dacă va fi realizat gardul de împrejmuire, în forma actuală. Demersurile pentru obţinerea autorizaţiilor necesare sunt  mai vechi şi au fost iniţiate de parohul Costică Busuioc, care a devenit anul acesta protopop de Bacău. 

În 2009 este obţinută o autorizaţie de construcţie gard, care însă nu a mai fost pusă în aplicare. În urmă cu doi ani, preoţii fac o solicitare la primărie pentru darea în folosinţă gratuită  a unei parcele din spaţiul verde existent, aflată pe domeniul public.

Prin Hotărârea de Consiliu Local din 23 noiembrie 2012, Parohia Sf Nicolae primeşte în folosinţă gratuită suprafaţa de 115 metri pătraţi, aflată lângă trotuarul dinspre Bulevardul Unirii.

Anul acesta, printr-o altă hotărâre de Consiliu Local, iniţiată de consilierul Ilie Bârzu în luna aprilie, se aprobă alipirea suprafeţei de 3728 de metri pătraţi, care reprezintă proprietatea Bisericii, cu un alt lot, de 101 metri pătraţi, ce aparţine spaţiului public. Spre finalul lunii iulie, Primăria emite autorizaţia de construcţie a gardului. „Au autorizaţie primită pe 18 iulie. Într-adevăr, stâlpii groşi din beton sunt cam deşi şi cam înalţi. Am şi discutat acest aspect cu arhitectul municipiului. Se mai pot modifica, gardul ar trebui să fie micşorat, să nu depăşească un metru şi jumătate, pentru a nu fi afectată imaginea oraşului“, afirma viceprimarul Iulian Stoican.

Deoarece Biserica Sf. Nicolae este de patrimoniu, lângă ea existând încă fundaţia vechii biserici din secolul al 15-lea, a fost nevoie şi de avize de la Patrimoniu. „Au obţinut avizul şi de la noi. Sunt în regulă“, afirmă Petru Cimpoeşu, directorul Direcţiei judeţene pentru Cultură Bacău.

Casa Parohială şi magaziile au mai mult spaţiu verde

Parohia Ortodoxă Sf. Nicolae a primit în 2012 „din ochi“ 115 metri pătraţi, în folosinţă gratuită, din partea Consiliului Local Bacău, fără a fi măsurate cadastral suprafeţele învecinate. Potrivit hotărârii din acest an, prin care se cerea „alipirea unor suprafeţe de teren de pe Bulevardul Unirii nr.4“, se arată că la măsurători au fost găsiţi doar 101 metri pătraţi de pământ, care aparţin municipiului Bacău. Aleşii locali au aprobat alipirea celor două suprafeţe, iar câteva luni mai târziu, Primăria Bacău a dat autorizaţia pentru un gard de împrejmuire. Motivul obţinerii autorizaţiei a fost acela că spaţiul verde din apropierea bisericii este deseori locul în care oamenii fără adăpost fac mizerie. Gardul nou construit va proteja atât casa parohială, cancelaria parohială, situl cu ruinele vechii biserici, paraclisul, luminarul dar şi două magazii administrate de preoţi. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete