Festivitate de absolvire pentru agenţii de penitenciare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

275 de absolvenţi ai Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din Târgu Ocna au fost avansaţi în grad într-un cadru festiv.

A fost prima promoţie cu 275 de elevi, faţă de 200 cât pregătim în mod obişnuit, dar şi prima generaţie care finalizează anul şcolar în luna noiembrie şi nu în august aşa cum ar fi fost firesc, a declarat Inspector de penitenciare Silvia Vătavu, purtător de cuvânt al Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna.

Numele şefei de promoţie Mihaela Eugenia Filipoiu, ce a absolvit cursurile cu media 9,88, a fost inscripţionat pe placa de onoare a şcolii.

La festivitate au participat reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi ai autorităţilor locale.

Pentru noii agenţi care au intrat acum în marea familie a lucrătorilor de penitenciare, absolvirea nu reprezintă un final, ci mai degrabă un nou început. Ei vor merge în unităţile în care au fost repartizaţi, cu încrederea deplină că sunt pregătiţi să facă faţă oricăror provocări şi să dovedească că sunt buni profesionişti, să tindă spre ţeluri mai înalte, pentru că vor lucra într-un sistem care încurajează deschis competiţia şi evoluţia în carieră, a mai spus Silvia Vătavu.
Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine