Constantin Apostol, şeful fondurilor europene pentru Moldova, a fost condamnat la închisoare pentru fraudă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Apostol, şeful Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bacău pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri UE, şi uz de fals.

Constantin Apostol, şeful Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) a fost trimis în judecată, alături de mai mulţi subordonaţi, în octombrie 2012, la capătul unei anchete DNA care a vizat folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri UE.

Magistraţii Tribunalului Bacău au pronunţat astăzi, 6 martie, sentinţele în acest dosar, iar Constantin Apostol a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

În acelaşi dosar au mai fost inculpaţi Gabriela Ciubotariu - şefa tipografiei Inter Print Bacău, dar şi trei subordonaţi ai directorului ADR Nord Est, Gheorghe Harja - director al Direcţiei Organism Interimar POR, Ioan Romeo Sauciuc - şef Birou asistenţă tehnică şi relaţia cu AM POR şi Ionel Popa - şef Birou evaluare, selecţie şi contractare.

Pedepsele primite de complici:

Gabriela Ciubotaru, 2 ani cu suspendare

Ioan Romeo Sauciuc, 2 ani cu suspendare

Ionel Popa, 2 ani cu suspendare

Gheorghe Harja, 2 ani cu suspendare

 În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că „până în luna martie 2008, SC Inter Print SRL Bacău a avut ca unic asociat şi administrator pe inculpata Ciubotariu Gabriela care a cesionat părţile sociale unei persoane apropiate (menajera locuinţei), aceasta devenind şi administrator al respectivei firme, iar Ciubotariu Gabriela a devenit director general".

La data de 16 iunie 2008, inculpata Ciubotariu Gabriela a folosit la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est mai multe documente false, inexacte şi incomplete (declaraţiile semnate de inculpată în numele administratorului SC Inter Print SRL, CV-ul aceluiaşi administrator cuprinzând date nereale, propunerea ca manager de proiect în mod fictiv a aceluiaşi administrator), pe care le-a semnat în numele reprezentantului SC Inter Print SRL deşi nu avea legal acest drept" se mai arată în rechizitoriu.

"În consecinţă, pe 12 mai 2009, între tipografia condusă de Ciubotariu şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei s-a încheiat contractul de finanţare pentru punerea în practică a proiectului intitulat „Modernizarea activităţii de tipărire prin asimilarea de noi tehnologii iar SC Inter Print SRL a dobândit pe nedrept suma de 689.581,47 lei (echivalentul a aproximativ 162.740 euro) provenită din Fondul European de Dezvoltare Regională, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a constituit parte civilă", mai susţin procurorii.

Sentinţa de astăzi mai prevede ca cei cinci inculpaţi să plătească în solidar către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului suma de 689.581,47 lei, actualizată la data plăţii cu dobânzile şi penalităţile aferente calculate în condiţiile legii.

Mai puteţi citi:

Directorul general al ADR Nord-Est, trimis în judecată de DNA Bacău pentru fraude cu fonduri europene

Procesul şefului fondurilor europene din zona Moldovei a început cu o amânare

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle