Concurs şcolar dedicat poetului George Bacovia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, 22 mai, a avut loc la Casa Memorială „George Bacovia” din Bacău activitatea „Alb şi negru în oraşul lui Bacovia – 56 de ani de la moartea poetului”.

În acest cadru a avut loc Gala de decernare a premiilor Concursului şcolar naţional „Albul e prea alb şi negrul e prea negru în oraşul lui Bacovia”, aflat la ediţia a III-a.

Scopul concursului este stimularea potenţialului creator al copiilor cu aptitudini artistice din şcoli gimnaziale şi licee, şcoli speciale, cluburi şi palate ale copiilor, licee de artă, precum şi asigurarea pentru copii de condiţii echitabile de acces la educaţie întrucât produsele finale vor putea fi folosite ca mijloace de învăţământ la clasă, a declarat profesoara Iuliana Caraghin.

Concursul conţine secţiunile: afiş literar, afiş ştiinţific, creaţie literară cu temă la alegere şi simpozionul internaţional pentru profesori cu tema „Artă şi ştiinţă”. Juriul este constituit din profesori ai Colegiului „Henri Coandă” şi ai şcolilor partenere din ţară, dar şi din inspectori ai ISJ Bacău.

Marele premiu a fost obţinut de Cristina Vesman, de la Colegiul Economic „Viilor” Bucureşti, profesor Olimpia Ioniţă.

Pe lista laureaţilor se află elevi din Bacău, Buzău, Roman-Neamţ, Vaslui, Adjud-Vrancea, Piteşti, Săcele, Bucureşti, Cluj-Napoca, Medgidia, Târgovişte, Castranova-Dolj, Tg Jiu, Iaşi, Brăneşti-Ilfov, Tăureni-Mureş, Ploieşti, Sibiu, Ciocăneşti-Suceava. Parteneri în organizare şi evaluare sunt şcoli din Alba, Arad, Bihor, Brăila, Călăraşi, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Teleorman, Timiş.

Organizatorii concursului sunt: Colegiul “Henri Coandă” Bacău, Cercul literar-artistic “Re-vers”, revista „acum !”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bacău, Casa Memorială „George Bacovia” Bacău, parte a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.

Alte articole:

FOTO Piscinele din Bacău au primit primii amatori de distracţie. Bazine cu apă sărată la Târgu Ocna şi Sarata

Lansare de cărţi la Biblioteca Judeţeană

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare