Cine este criminalul din Oneşti care i-a omorât pe cei doi muncitori VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Moroşan, de 68 de ani, din Oneşti

Gheorghe Moroşan, de 68 de ani, din Oneşti, este bărbatul care i-a omorât pe cei doi muncitori care lucrau în fostul său apartament, pierdut în instanţă.

Luni seara, Gheorghe Moroşan, de 68 de ani, din Oneşti, a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Oneşti, judeţul Bacău, iar apoi i-a înjunghiat. Chiar el a sunat la 112 şi a anunţat incidentul.

Mai multe echipaje de poliţişti şi un negociator s-au deplasat la locul indicat, dar la scurt timp bărbatul i-a înjunghiat pe cei doi muncitori. Unul a murit în apartament, altul la spital.

"În cursul acestei zile, poliţiştii IPJ Bacău un bărbat de 60 de ani din Oneşti ar fi reţinut împotriva voinţei lor, într-un imobil din localitate, doi bărbaţi care efectuau lucrări de reparaţii la un imobil care i-a aparţinut celui în cauză în trecut. În prezent, sunt la faţa locului echipe de poliţişti, inclusiv un negociator din partea IPJ Bacău, pentru luarea măsurilor legale", potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bacău.

VIDEO

Conducerea Poliţiei Române a dispus ca o echipă de specialişti, condusă de adjunctul şefului IGPR, să se deplaseze „de urgenţă” în judeţul Bacău, pentru a verifica modul de intervenţie la incidentul din Oneşti, unde doi muncitori care efectuau lucrări de reparaţii într-un apartament au fost sechestraţi şi apoi înjunghiaţi mortal.

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a informat luni seară că, având în vedere evenimentul tragic din judeţul Bacău, „conducerea Poliţiei Române a dispus ca o echipă de specialişti, condusă de adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române, chestor de poliţie Florentin Brăcea, să se deplaseze de urgenţă în judeţul Bacău, pentru a verifica modul de intervenţie la eveniment”.

Potrivit sursei citate, din echipa de verificare mai fac parte chestorul de poliţie Alexandru Scurtu, directorul S.I.A.S.-I.G.P.R., şi comisarul-şef de poliţie Anton Cristian Gheorghe, director adjunct al D.I.C.-I.G.P.R.

„La finalizarea verificărilor, în funcţie de rezultatul acestora, se vor dispune măsurile legale care se impun”, mai informează Poliţia Română.

Vă mai recomandăm:

Soţia agresorului de la Oneşti a fost reţinută pentru complicitate

Ambii muncitori sechestraţi şi înjunghiaţi la Oneşti au murit. Agresorul a fost împuşcat de poliţişti, fiind rănit. De ce a fost reţinută soţia agresorului

Cine sunt victimele criminalului din Oneşti: „Silviu era orfan de mamă de la trei ani“

Cum ameninţa public criminalul din Oneşti, în urmă cu doi ani, că-şi va face dreptate cu arma VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică