Chirurg român renumit, acuzat că lua mită de la săraci. A condus Spitalul din Buhuși

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mouhannad Toron, şeful secţiei de Chirurgie de la Spitalul din Buhuşi și fost director al unității spitalicești va fi judecat pentru 13 fapte de luare de mită.

Mouhannad Toron este acuzat că lua atenții și de la oamenii nevoiași FOTO bacau.net

Deși are venituri de aproximativ 20 de mii de lei pe lună, el este acuzat că lua mită sute de lei de la pacienții nevoiași sau chiar atenții care constau în alimente sau țigări. În același dosar este inculpată și asistenta sa, Ana Floareș, acuzată că lua atenții, pentru fiecare efort, sume de 5-20 de lei sau pachete de cafea.

Curtea de Apel Bacău a dispus recent, pe 11 inauarie, la camera preliminară, ca procesul de luare de mită în care sunt inculpați chirurgul Mouhannad Toron și asistenta Ana Floareș poate începe. Cei doi au contestat probele din dosar, atât filmările realizate de ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție, cât și interceptările telefonice ale celor de la SRI.

Dosarul a fost finalizat de anchetatorii de la Parchetul Tribunalului Bacău încă de la sfârșitul anului 2021. Au urmat doi ani de tergiversări și contestații, finalizate, după refacerea dosarului, cu trimiterea inculpaților în judecată. Au fost eliminate interceptările dar și nu filmările obținute și realizate de DGA.

Denunător în acest dosar este Constantin Poiană, directorul Spitalului „Prof. dr. Eduard Apetrei” Buhuşi. Dosarul a fost deschis pe 23 iunie 2020, după ce a făcut sesizare penală. Numulțumit de încălcarea unor regulamente interne dar și de faptul că era de notorietate că primea atenții, Poiană a sesizat ofițerii DGA, care pe baza filmărilor au identificat atât persoanele care au dat mită sau cadouri, cât și sumele primite de medic și asistenta sa.

La rândul lui, Constantin Poiană a fost supus presiunilor și amenințărilor liderului PNL de la Buhuși, Florin Diaconu, care la acea vreme era și directorul cancelariei prefectului. Într-o discuție telefonică înregistrată, acesta l-a amenințat că ajunge până la Ludovid Orban  cu reclamațiile la adresa lui dacă nu-l lasă în pace pe prietenul lui Mouhannad Toron

”Costel, îți promit că nu mă opresc nici la prefect, nici la Arim (Mihaela Arim, director DSP Bacău – n.r.), mă opresc la Orban direct! Te rog frumos, lasă-mi omul în pace, atât te rog!”, se aude în înregistrarea telefonică, ajunsă în spațiul public după o săptămână de la deschiderea dosarului.

Mouhannad Toron lua ”atenții” de la săraci și sub camerele de supraveghere

Potrivit Libertatea, la dosar se află descrierea secvențelor înregistrate de camerele video. ”În octombrie 2020: Un pacient îmbrăcat în pijama intră în cabinetul medicului. Bărbatul e internat pe secţia de Chirurgie şi urmează să fie operat în curând. Cei doi vorbesc, apoi pacientul scoate din buzunar un plic de culoare albă, pe care îl bagă în buzunarul de la halatul medicului. După ce pacientul iese din cabinet, chirurgul deschide plicul, în care se află o bancnotă de 100 de lei”, se arată în articolul din Libertatea”.

În cabinetul medicului intră două femei din satul Blăgeşti. ”Una dintre ele e în scaun rulant. Medicul o consultă, apoi primeşte de la însoţitoarea pacientei 100 de lei mită.  O femeie din Buhuşi, care fusese operată de Toron, vine la control şi, după ce e consultată, îi dă medicului „bunuri constând în pachete de ţigări, cu titlu de mită pentru prestaţia medicală ce fusese efectuată”, după cum precizează anchetatorii, citați de publicația amintită.

O femeie din Buhuşi, operată de  Mouhannad Toron, i-a oferit acestuia la controlul periodic „bunuri constând în pachete de ţigări, cu titlu de mită pentru prestaţia medicală ce fusese efectuată”,  dar și 200 de lei pentru operația chirugicală.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC