Angajări ilegale la Administraţia Bazinală de Apă Siret. Foşti şefi trimişi în judecată de procurorii DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Administraţia Bazinală de Apă Siret FOTO Deşteptarea

Procurorii Serviciului Teritorial Bacău din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au precizat că trei persoane sunt implicate într-un caz de angajări ilegale.

Ioan Tănase, şeful Serviciului Resurse Umane, Relaţii cu Publicul şi Administrativ din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Siret,  a fost trimis în judecată  pentru comiterea a două infracţiuni de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care una în formă continuată.

El este acuzat că ar fi semnat documentele prin care Marius Andrei Rîznic şi Marius Mihai Nechita au fost angajaţi ilegal în funcţii de conducere la Sistemul Hidrotehnic Independent Paşcani şi, respectiv, la Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamţ.

"În cursul anului 2020, Găină Răzvan Grigore, directorul ABA Siret, cu încălcarea dispoziţiilor legislaţiei primare, ar fi dispus şi semnat mai multe documente (decizii, act adiţional la contractul individual de muncă, etc.) prin care inculpaţii Rîznic Marius Andrei şi Nechita Marius Mihai ar fi fost numiţi provizoriu la conducerea Sistemului Hidrotehnic Independent Paşcani respectiv a Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ, în condiţiile în care aceştia nu ar fi îndeplinit cerinţele de vechime şi experienţă necesare pentru ocuparea acelor funcţii. O parte din documentele respective ar fi fost semnate şi de inculpatul Tănasă Ioan, în calitate de şef al Serviciului Resurse Umane, Relaţii cu Publicul şi Administrativ", se precizează în comunicatul DNA.

Cei doi bărbaţi fuseseră detaşaţi la Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Siret, după ce anterior Marius Andrei Rîznic a ocupat funcţia de administrator public în cadrul cabinetului primarului comunei Ciorteşti, judeţul Iaşi, iar Nechita Marius Mihai a fost consilier la cabinetul unui secretar de stat din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Ulterior, aceştia ar fi fost detaşaţi la ABA Siret şi mai departe au fost numiţi pe cele două funcţii de conducere, pe care le-ar fi ocupat în perioadele aprilie 2020- august 2021, în cazul lui Rîznic, şi martie 2020- februarie 2021, în cazul lui Nechita.

DNA spune că ABA Siret în valoare de 231.864 lei, reprezentând salariile brute achitate către cei doi angajaţi.

În acelaşi dosar, Marius Andrei Rîznic şi Marius Mihai Nechita au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Totodată, procurorii DNA au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu fostul director al ABA Siret, Răzvan Grigore Găină, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea a două infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care una în formă continuată.

Răzvan Grigore Găină va primi o pedeapsă de doi ani, şapte luni şi zece zile închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, şapte luni şi zece zile şi interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia şi de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.

Dosarul se va judeca la Tribunalului Bacău. Aufost dispuse măsuri asiguratorii faţă de Găină Răzvan Grigore şi că ABA Siret se va constitui parte civilă în dosar.

Vă mai recomandăm:

Trei directori SISEE Moldova Bacău, trimişi în judecată de DNA pentru afacerile cu deputatul Relu Feneciu

Fost director la Apele Române, acuzat de corupţie. Cum s-au dus pe apa sâmbetei 2,2 milioane de euro
 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă