Zeci de vaci, ţinute în noroi până la genunchi. Proprietarul riscă să rămână fără fonduri europene

0
Publicat:

Autorităţile din Arad au descoperit o crescătorie de vaci improvizată, în care 60 de animale sunt ţinute doar sub cerul liber şi în noroi până la genunchi. Fermierul fusese avertizat să remedieze situația, dar nu s-a conformat, astfel că se are în vedere confiscarea animalelor. 

Animale ținute în condiții insalubre FOTO Aradon

Primarul comunei Păuliş, Ioan Turcin, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că ferma improvizată se află pe un câmp de la marginea satului Păuliş, iar acolo sunt crescute vaci în condiţii necorespunzătoare de mai mulţi ani, fiind chemate autorităţi ale statului de câteva ori pentru a constata situaţia.

„Aceste animale trăiesc în condiţii insalubre. Indiferent că este vară cu 40 de grade sau iarnă, ele stau sub cerul liber. Noaptea tot în aer liber, iar acum, din cauza precipitaţiilor din ultima perioadă a anului, animalele stau până la genunchi în noroi. Este imposibil de comunicat cu acest fermier, el spune că are dreptul să deţină o fermă de creştere a animalelor şi nimeni nu ar trebui să îl împiedice. Nu avem nimic împotrivă, dar să ofere condiţii normale pentru aceste animale", a declarat primarul Ioan Turcin.

El a precizat că, la solicitarea Primăriei Păuliş, anul trecut a fost efectuat un control de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, în urma căruia s-au dispus măsuri, dar care nu au fost respectate de către fermier, care nu a schimbat nimic privind condiţiile de creştere a animalelor.

Animalele vor fi confiscate

Şeful DSVSA Arad, Marcel Roşu, a declarat, pentru AGERPRES, că i-a oferit fermierului termen pentru remedierea problemelor până în 7 ianuarie şi că urmează un nou control pe care îl va face împreună cu Poliţia.

Vom merge din nou, de această dată împreună cu Poliţia, pentru a vedea care este situaţia. Următoarea măsură este ridicarea autorizaţiei sanitare veterinare pentru exploataţie de tip A, ceea ce înseamnă pierderea susţinerii prin fonduri europene a exploataţiei. Dacă nici atunci lucrurile nu se vor remedia, se va dispune de către Poliţie ridicarea animalelor şi plasarea într-un adăpost autorizat", a spus Marcel Roşu.

El a precizat că în judeţul Arad nu există la acest moment un adăpost autorizat suficient de mare pentru bovine în care ar putea fi duse cele 60 de animale neîngrijite.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a precizat, legat de acest subiect, că Biroul Protecţia Animalelor i-a aplicat, recent, o amendă de 3.000 de lei fermierului respectiv. Proprietarul bovinelor neîngrijite nu a dorit să ofere declaraţii cu privire la situaţia animalelor pe care le deţine.   

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători