Un pakistanez urmărit de autorităţile din Norvegia a fost prins în România. Prejudiciul uriaș pe care l-a provocat VIDEO

0
Publicat:

Un bărbat din Pakistan urmărit de autorităţile din Norvegia pentru un prejudiciu imens a fost prins de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Arad. Pakistanezul este cercetat pentru infracțiuni economice.

Bărbatul a fost prițns în zona de Vest a țării FOTO IPJ Arad

Bărbatul, care are 43 de ani și este din Pakistan, este cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni economice.

La data de 20 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Arad, în colaborare cu Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autoritățile judiciare din Norvegia. Mandatul a fost emis în anul 2022, pe numele unui bărbat de 43 de ani, din Pakistan, cu domiciliul în Norvegia, cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni economice, în urma cărora a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 1.000.000 de euro”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Arad.

În cadrul unei operațiuni ENFAST, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Timiș, bărbatul a fost depistat în municipiul Timișoara.

Acesta urmează a fi prezentat magistraților Curții de Apel Timișoara, în vederea luării măsurilor legale”, au mai transmis cei de la IPJ Arad.

Cu mai mult timp în urmă, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat un cetățean german, pe numele căruia exista un mandat de arestare emis de autoritățile din Germania.

Mai exact, pe 22 noiembrie 2022, în jurul orei 11.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, un cetățen german, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că pe numele bărbatului era emisă, de către autorităţile din Germania, o alertă de punere în aplicare a unui mandat european de arestare, predare sau extrădare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de documente.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”