Tramvaiele circulă de astăzi peste podul Micălaca. Circulaţia s-a reluat pe un singur sens

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe pod încă se lucrează FOTO arhivă

Circulaţia tramvaielor peste viaductul Micalaca s-a reluat, începând de astăzi. De specificat că tramvaiele vor circula doar pe un sens.

Astfel, tramvaiele care circulă pe linia 7 vor parcurge traseul obişnuit: Făt Frumos – Podgoria – Uzina Electrică – Mioriţa – Voinicilor – Billa - Uzina Electrică - Podgoria – Făt Frumos. Linia 18b va avea cap de linie Billa.

Tramvaiele care circulă pe liniile 9, 10, 11, 12 vor circula, în direcţia Vladimirescu sau Ghioroc, pe traseu obişnuit, iar returul se va efectua prin zona II –III. 

În ceea ce priveşte reluarea circulaţiei auto pe ambele sensuri, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a spus că cel mai probabil la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august vor fi finalizate lucrările de reabilitare la pasaj.

Ultima întrerupere a circulaţiei tramvaielor pe pod a avut loc în data de 25 febriuarie 2013, un tramvai a deraiat, iar 3 călători au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Reprezentanţii Companiei de Transport Public (CTP) Arad au stabilit atunci că incidentul s-a produs după ce a cedat terasamentul liniei căii de rulare a tramvaielor. Din februarie şi până acum transportul călătorilor pe traseul Renaşterii-Podgoria şi retur a fost asigurat cu autobuze. 

Mai puteţi citi: GALERIE FOTO: Lucările la podul Micălaca provoacă haos în trafic

Pe podul Micălaca se circulă acum pe partea dreaptă

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani