Schitul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Bodrogul Vechi are prima stareţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schitul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Bodrogul Vechi, judeţul Arad, are prima stareţă. Este vorba despre Teodora Opriş.

Schitul a fost înfiinţat în urmă cu 17 ani, în Lunca Mureşului, funcţionând ca metoc al Sfintei Mănăstiri Hodoş-Bodrog. Ca urmare a propunerii venite din partea conducerii mănăstireşti schitul a fost declarat de sine stătător, urmând a funcţiona cu conducere şi administraţie proprie şi sub ascultare deplină faţă de chiriarhul locului. Schitul are două hramuri: Bunavestire şi Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Noua stareţă Teodora Opriş este absolventă a unei Şcoli sanitare postliceale şi a Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Formată, din tinereţe, în mănăstiri cu vechi tradiţii monahale şi româneşti, precum Mănăstirea Timişeni şi Mănăstirea Dealu, din anul 1990 a slujit la Centrul Eparhial ca bibliotecar.

„Din încredinţarea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, a avut loc instalarea primei stareţe a Schitului „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Bodrogul Vechi.


Înaltpreacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Iovan, delegat al Înaltpreasfinţiei Sale Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preacuviosul Părinte Protos Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului şi cu Preacuviosul Părinte Protos. Grigorie Timiş, stareţul Sfintei Mănăstiri Hodoş-Bodrog, au săvârşit Sfânta Liturghie. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preacuviosul Părinte Iustin Popovici, care a făcut o tâlcuire duhovnicească şi patristică a pericopei evanghelice evidenţiind viaţa şi mărturisirea femeii samarinence, devenită Sfânta Mc. Fotini.

Îndată după săvârşirea dumnezeieştii Liturghii a avut loc ceremonia de instalare a noii stareţe a schitului. Înaltpreacuviosul Părinte Nestor Iovan a dat citire deciziei chiriarhale de instalare ca stareţă a Schitului „Sfânta Cuvioasă Paraschiva”, a monahiei Teodora (Maria) Opriş, cu toate îndatoririle şi drepturile care revin acestei funcţii administrative şi duhovniceşti, după care a rostit un scurt cuvânt legat de importanţa momentului, transmiţând, totodată, preţuirea şi purtarea de grija a Înaltpreasfinţiei Sale. În continuare a fost citită o rugăciune de mulţumire, după care, noua stareţă a fost aşezată în strana stăreţească, după tradiţia monahală ortodoxă şi românească”, spune părintele Iustin Popovici.

Vă mai recomnadăm: Mănăstirea Hodoş-Bodrog, o oază de linişte, unde minunile nu pot fi explicate decât prin credinţă

FOTO Feredeu, mănăstirea cu izvorul vindecător. O fată şi-a recăpătat vederea

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul