Șapte persoane au fost prinse în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Spațiul Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii de frontieră i-au reținut la frontiera româno-maghiară

Polițiștii de frontieră arădeni au prins în ultimele 24 de ore șapte persoane care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară pentru a ajunge în Spațiul Schengen.

„În data de 21 octombrie, orele 03.20, o patrulă formată din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand a reținut patru persoane de sex masculin care încercau să ajungă ilegal în Ungaria. Cele patru persoane au fost reținute la aproximativ 300 de metri de linia de frontieră și au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de trei cetățeni somalezi și un cetățean marocan cu vârstele între 20 și 30 de ani care intenționau să ajungă ilegal în Spațiul Schengen. De asemenea, tot ieri la ora 20.30, un agent din cadrul S.T.P.F. Nădlac a observat, pe sensul de ieșire din țară, o mașină din care au coborât trei persoane de sex masculin care au luat-o la fugă peste câmp către Ungaria. În mașină au rămas doi cetățeni români Paris și Ion C. de 32 și respectiv 37 de ani, domiciliați în județele Galați și Vâlcea. La nivelul sectorul imediat a fost declanșată o acțiune specifică, după aproximativ o oră, la 50 de metri față de linia de frontieră cele trei persoane de sex masculin, care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, au fost reținute”, spune comisar șef de poliție Daniel Iancu.

Acesta mai afirmă că în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de trei cetățeni pakistanezi cu vârstele între de 28 și 36 de ani care intenționau să ajungă ilegal în spațiul Schengen. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că cei trei cetățeni pakistanezi au fost ajutați de către cei doi cetățeni români să ajungă în Ungaria, (de unde trebuiau să fie preluați de o altă persoană pentru a ajunge în Italia) contra sumei de 500 de euro de persoană.

Polițiștii de frontieră au întocmit în cele două cazuri lucrări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar celor doi cetățeni români, actele premergătore începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți.


Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători